Menu

Articol

Centrul Reşiţei a prins culoare în prima zi a Târgului de Primăvară

Încă de la primele ore ale dimineţii, centrul Reşiţei a fost animat. Producătorii invitaţi să participe la Târgul de Primăvară făceau ultimele pregătiri pentru a satisface toate dorinţele clienţilor. Zeci de soiuri de flori, perene sau doar de sezon, mici meşteşugari şi producători de bunătăţi din Banatul Montan vor fi prezenţi timp de o săptămână, la Reşiţa. Reşiţenii nu au stat prea mult pe gânduri şi au plecat acasă cu plasele pline.

Pentru această ocazie, administraţia locală a pregătit un program special. Astfel, astăzi, începând cu ora 16, va avea loc inaugurarea oficială a târgului. „Elevii școlilor reșițene își vor prezenta obiectele decorate în spiritul Sfintelor Sărbători Pascale, la care au lucrat în ultimele săptămâni, menite să animeze locația de desfășurare a evenimentului. Tot sâmbată, reșițenii sunt invitați să participe la un flash-mob pregătit de cluburile de dans sportiv din Reșița, să interacționeze cu iepurașii Asociației Multiculturale “Visions of Dreams”, dar și să admire statuile vivante ce cu siguranță vor stârni curiozitatea trecătorilor“, spune Oana Gaita, purtătorul de cuvânt al Primăriei Reşiţa.

În tot acest peisaj de primăvară, fântâna cinetică își va aduce și ea contribuţia printr-un spectacol de muzică și lumini programat zilnic, odată cu lăsarea serii, în jurul orei 20. Programul artistic va continua și duminică, 1 aprilie, tot de la ora 16, când ansambluri folclorice și soliști din Banat vor încinge atmosfera centrului. Un moment special din cadrul acestui eveniment este desfăşurarea în aer liber, în Centrul Civic, a Slujbei de Înviere oficiată de Părintele Protopop Gheroghe-Adrian Şuveţi, însoțit de un sobor de preoți.

PROGRAM „Târgul Primăverii”

31 martie – 7 aprilie 2018, Centru Civic, Reşiţa

Sâmbătă, 31 martie, 16:00

- prezentarea creațiilor de ornamente stradale cu tematică Pascală realizate de elevii unităților de învățământ din Reșița

- program de dans sportiv susținut de Şcolile de dans Mystic şi Magnum din Reşiţa

- teatru interactiv “ Iepuraşii năzdrăvani”;

- atmosfera va fi completată de patru statui vivante.

Duminică, 1 aprilie, 16:00

- program de muzică și dansuri populare susținut de:

- Centrul pentru Persoane Vârstnice Reșița;

- Ansamblul DOINA BANATULUI- Caransebeș cu soliștii Rusnac Maria Anesia, Slageana - Chicheș, Roșca Adelina, Bojin Florin , Daniela Văcărescu, Ștefan Isac, Iosif Puschiță;

- Ansamblul de dansuri sârbești SOKO;

- Ansamblul folcloric Bârzava al Municipiului Reşiţa.

Marţi, 3 aprilie, 9:00 – 13:00

- expunere tehnică şi mijloace logistice din dotarea Jandarmeriei Român, cu ocazia împlinirii a 168 ani de la înfiinţare.

Joi, 5 aprilie, 16:00 – 18:00

- inaugurare Skate Park – demonstrație de extream riding oferită de protagoniști profesioniști, recunoscuţi la nivel naţional.

Sâmbătă 7 aprilie, ora 23:00

- desfăşurarea în aer liber, în Centrul Civic, a Slujbei de Înviere, oficiată de Protopop iconom stavrofor Gheroghe-Adrian Şuveţi.

Powered by Jasper Roberts - Blog