Primarul Municipiului Reşiţa, Ioan Popa, şi preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Silviu Hurduzeu, s-au întâlnit astăzi cu o delegaţie a Grupului german Rheinmetall, condusă de Martin Rill. Întâlnirea a avut loc la sediul Palatului Admnistrativ.
Potrivit preşedintelui Hurduzeu, „Discuțiile purtate cu delegația condusă de domnul Martin Rill s-au axat pe oportunitățile de investiții la S.C. Arsenal S.A. Reșița, pe potențialul investițional al municipiului Reșița și al județului Caraș-Severin, precum și pe calitatea forței de muncă”.