Menu

Germania

Un sârb, căutat în Germania, a fost prins în Caraș-Severin

Polițiștii cărășeni au pus în aplicare un mandat european de arestare, emis de autoritățile din Germania pe numele unui cetățean sârb, bănuit de sprijinirea migrației în vederea obținerii de venituri ilicite.

„La data de 27 februarie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, împreună cu polițiștii de frontieră,  au depistat un bărbat de 28 de ani, din Serbia, pe numele căruia autoritățile din Germania au emis mandat european de arestare.

Poliţişti de omenie la Oraviţa! Consulatul Germaniei le mulţumeşte!

Consulatul Republicii Federale Germania le mulțumește polițiștilor din Oravița pentru ajutorul oferit unei tinere turiste din Germania, aflate în vizită în România, care şi-a pierdut actele pe drumul dintre Timişoara şi Oraviţa. Tânăra a apelat la ajutorul poliţiştilor orăviţeni, în data de 6 octombrie, a.c., când s-a prezentat la sediul poliției din Oravița şi le-a spus polițiștilor că în timp ce se deplasa din municipiul Timișoara spre Oravița și-a pierdut portofelul în care avea documentele personale, bani și carduri bancare.

Dragoș Burileanu, reșițeanul dispărut în Germania, a fost găsit în această seară

La aproape două săptămâni de la dispariția sa misterioasă în Germania, Dragoș Burileanu, în vârstă de 29 de ani, s-a întâlnit în această seară cu prietenii și cunoscuții săi care locuiesc în această țară.

După o pauză de zece zile, aseară, Dragoș a postat un mesaj pe contul său de Facebook, anunțând că se află în gara din Hamburg, după ce ultima dată se știa că se află în Essen, la mare distanță de orașul care este port la Marea Nordului.

Românii din Germania s-au mobilizat pentru găsirea reșițeanului dispărut fără urmă

Prietenii și cunoscuții lui Dragoș Burileanu, dispărut fără urmă la sfârșitul lunii septembrie, s-au mobilizat exemplar și, astăzi, au împânzit orașul Essen cu fotografiile acestuia, în speranța că cineva îl va recunoaște și va oferi cea mai mică informație despre el.

Reșițeanul Dragoș Burileanu a dispărut fără urmă în Germania. Familia îl caută disperată!

DRAGOȘ BURILEANU

Un tânăr în vârstă de 29 de ani, din Reșița, este căutat cu disperare în Germania de familie și prietenii săi de acolo. Dragoș Burileanu, absolvent al Facultății de Științe Economice, nu a mai dat niciun semn de viață de vineri, 30 septembrie, în condițiile în care puținele mesaje transmise pînă atunci familiei erau îngrijorătoare, de genul că i- s-a furat mașina, un Opel Astra înmatriculată în România, cu acte cu tot.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog