Menu

groapă

Viii cu viii, morţii cu morţii

Ziua de ieri, 7 martie 2019, a fost joia neagră pentru alianţele politice constituite în vederea candidaturii la alegerile europarlamentare din 26 mai. A fost, dacă vreţi, ca un cutremur de şase grade pe Scara Richter, cu epicentru la Biroul Electoral Central. Niciuna dintre aceste alianţe nu se aştepta la un asemenea deznodământ.

În Reşiţa, pe Strada Ţiglăriei, a apărut o altă groapă de gunoi!

Pe Strada Ţiglăriei din Reşiţa, chiar în capătul cel mai de sus al străzii aşezată în pantă, a apărut un deponeu de gunoi ilegal, în care se aruncă nu doar deşeurile menajere, ci şi lucrurile care prisosesc în casa omului ori materialele rezultate de la lucrările de construcţie. În ziua documentării am dat peste o canapea, un vas pentru WC, obiecte de mobilier, un monitor de calculator, saci de plastic plini cu tot felul de mizerii şi un miros insuportabil.

Pentru că ne place să trăim ca acum 100 de ani, în mijlocul Reşiţei a apărut o groapă de gunoi

La capătul străzii Mozart, din Reşiţa, se află un ogaş, parte din el împrejmuit, semn că ar fi proprietatea cuiva. Localnicii par de altă părere şi susţin că este un teren al nimănui. De fapt, o groapă în care fiecare aruncă tot ce-i prisoseşte în gospodărie.

La Bozovici, anul școlar a început cu slujba popii, învățăturile polițistului și îndemnul dascălilor

Liceul Teoretic Bozovici

Liceul Teoretic Bozovici este cea mai reprezentativă unitate de învățământ din Valea Almăjului. Aici învață peste 400 de elevi care nu se deosebesc cu nimic de colegii lor de la liceele renumite din județ, dovadă fiind rezultatele obținute la olimpiadele naționale de-a lungul anilor.

Powered by Jasper Roberts - Blog