Menu

gunoaie

Locuitorii din Lăpuşnicel, cu jalba la ministrul Mediului

Un grup de locuitori ai comunei Lăpuşnicel a trimis o Adresă Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor şi Agenţiei Naţionale de Protecţia Mediului Caraş-Severin, în care se dezaprobă practicile prin care deşeurile menajere din Lăpuşnicel şi Pârvova sunt depozitate în afara localităţii, şi nu într-un loc special amenajat. În opinia petenţilor, nu este normal să se întâmple astfel de lucruri, însă conducerea primăriei nu dă semne că o interesează situaţia.

„Nu putem angaja rakeţi care să oblige operatorii de deşeuri să se prezinte la licitaţii!”

Sistemul integrat de management al deşeurilor în Caraş-Severin a fost unul din subiectele aborate de către vicepreşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Ilie Iova, care a susţinut astăzi o conferinţă de presă, împreună cu arhitectul şef al judeţului, Victor Naidan. Ilie Iova a spus că a abordat acest subiect din cauza zvonurilor şi a punctelor de vedere prea puţin documentate, vehiculate în spaţiul public şi în mass media.

ADI „Intercom Deșeuri Caraș-Severin“ are un nou consiliu director

Astăzi, a avut loc adunarea generală a ADI „Intercom Deșeuri Caraș-Severin“, care a ales un nou Consiliu director, măsură ce survine după modificarea legii care nu permitea primarilor să facă parte din aceste asociații. Acest fapt a generat schimbarea componenței adunării generale a ADI „Intercom Deșeuri Caraș-Severin“,  cât și a Consiliului director ce va fi condus de acum încolo de viceprimarul Reșiței cu atribuții de primar, Ioan Crina. Ceilalți membrii ai Consiliului director sunt primarii din Caransebeș, Oravița, Moldova Nouă și Bozovici.

Bocşa, extremă urgenţă! Primarul Cismăneanţu cere în instanţă dreptul de a-şi gestiona deşeurile!

Oraşul Bocşa, prin Comitetul local pentru situaţii de urgenţă, a declarat situaţie de urgenţă în localitate, pentru a putea activa Serviciul de gospodărire al oraşului care să efectueze activitatea de colectare şi depozitare a gunoaielor. Primarul oraşului, Eugen Cismăneanţu acuză Consiliul Judeţean Caraş-Severin şi ADI Intercom Deşeuri că au ratat, cel puţin pentru acest an, proiectul de management integrat al deşeurilor, dar, în loc să acţioneze conform realităţii, încearcă să paseze responsabilitatea către autorităţile locale.

Suntem salvați: scăpăm de gunoaie! Primăria Reșița a dat la pace cu Green Ecobauer

După mai multe zile de incertitudini, timp în care gunoaiele au sufocat municipiul reședință de județ, problema depozitării, compactării și transportului deșeurilor menajere la deponeul ecologci Vulcan pare rezolvată pe moment. Cel puțin așa susține viceprimarul cu atribuții de primar, Ioan Crina. Acesta a mărturisit că Green Ecobauer se va ocupa în continuare de compactarea și transportul deșeurilor din Dealul Lupacului, iar primăria reșițeană a preluat sarcinile Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Intercom Deșeuri Caraș-Severin.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog