Menu

inculpați

Alţi trei ani de închisoare pentru foştii directori ai UCM Reşiţa Adrian Chebuţiu şi Adrian Preda

Adrian Chebuțiu

Foştii directori, care în prezent execută o altă pedeapsă cu închisoarea, de cinci ani, în celebrul dosar al motoarelor navale pentru care urmau să încaseze TVA de zeci de milioane de euro, au mai primit o pedeapsă de trei ani de închisoare într-un alt dosar, cel al devalizării.SC HYDRO ENGINEERING SA.

Tatăl şi fiul de 16 ani, în arest pentru omor

Tribunalul Caraș-Severin a emis mandate de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, sub aspectul săvârșirii infracțiunii  de omor, pe numele celor doi presupuși autori ai faptei

Reamintim că, în seara zilei de 22 aprilie, în Bocșa a avut loc un conflict între două familii terminată tragic cu moartea unui tânăr în vârstă de 17 ani.

Polițistul de frontieră Rija Tămaș, față în față cu martorul din dosarul în care apare ca inculpat

Grigoraș Rija Tămaș și Laurian Crecană, la ieșirea din Tribunal

Un nou termen de judecată a fost programat astăzi la Tribunalul Caraș-Severin în dosarul penal în care polițiștii de frontieră, Grigoraș Rija Tămaș și Daniel Toc, și vameșul Laurian Crecan sunt judecați pentru abuz în serviciu, încălcare codului vamal și a legii pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție.

Un nou termen în dosarul penal în care sunt implicați Frunzăverde și Ghiorghioni

La Tribunalul Caraș-Severin a fost programat un nou termen în Dosarul alegerior prezidențiale din 2014 în care sunt implicați președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Sorin Frunzăverde, și fostul vicepreședinte al CJ, Ionesie Ghiorghioni, condamnat deja în altă cauză. Astăzi, instanța urma să ia un supliment de declarație lui Sorin Frunzăverde și să-l reaudieze pe Darian Ciobanu, secretar al județului, care în acest dosar are calitatea de martor.

Judecată pentru luare de mită, Irina Oriol mărturisește: „Nu eu am fost capul răutăților la UEMR“

După modul în care au pledat în Dosarul Șpăgii de la Universitatea „Eftimie Murgu“, din Reșița, avocații au lăsat să se înțeleagă că inculpații sunt un exemplu de cinste și corectitudine, de conduită ireproșabilă în familie și societate, că dacă nu ar fi existat acea investigatoare sub acoperire, toată lumea ar fi fost mulțumită de prestația lor la catedră.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog