Generalul Ioan Talpeş, fostul şef al Serviciilor de Informaţii Externe (SIE), a fost prezent aseară la Reşiţa, în Salonul Artelor, al doctorului Romeo Dumitrescu, unde şi-a prezentat mai multe cărţi, printre care şi cea mai recentă apariţie, „Epigoni ai Marelui Hidalgo”, Editura Militară, Bucureşti, 2016. Invitat să vorbească despre cărţile sale, dar şi despre istorie, în general, Ioan Talpeş s-a referit şi la un episod inedit din cariera sa de şef de informaţii, când a avut o discuţie cu Slobodan Milošević (preşedinte al Iugoslaviei şi Serbiei, în perioada 1988-2000).