În cursul zilei de astăzi, timp de o oră şi jumătate, 11.30-13, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic” al județului Caraș-Severin organizează un exerciţiu de cooperare cu forțe și mijloace în teren, privind gestionarea unei situații de urgență generată de producerea unui accident rutier cu victime multiple pe E70, între localităţile Zăgujeni şi Constantin Daicoviciu.
Conform scenariului, în accident sunt implicate trei autoturisme, iar în urma producerii evenimentului rezultă un număr de 10 victime cu diferite leziuni, unele dintre acestea fiind încarcerate.