Menu

ISU

Alarmă falsă la ISU!

Astăzi, în jurul orei 12:30, în spațiul public au apărut informații potrivit cărora un număr de aproximativ 30 de familii ar fi fost blocate în zona barajului Poiana Mărului din cauza creșterii nivelului barajului.

 În urma primirii acestei informații, la nivelul comenzii Inspectoratului pentru Situații de Urgență SEMENIC al Județului Caraș-Severin s-a luat decizia deplasării a trei autospeciale și două bărci la fața locului, pentru a veni în sprijinul persoanelor aflate în dificultate. Au fost informate de urgență și autoritățile locale, care de asemenea s-au deplasat în zonă.

Bilanțul precipitaților din Caraș-Severin: 800 de locuințe inundate și 300 de persoane evacuate

Potrivit comunicatului ISU Caraș-Severin, cantităţile mari de precipitaţii care au căzut în ultimele 24  de ore au provocat inundaţii în mai multe localităţi din judeţ. Au fost afectate serios Reşiţa şi cartierele aparţinătoare (Câlnic, Moniom, Terova), Bocşa, Ezeriş, Ramna, Valeapai, Fârliug, Remetea Poganiş, Dezeşti, Biniş, Izgar, Oraviţa, Bradişoru de Jos şi Şoşdea.

Cele mai importante daune sunt înregistrate  la Bocşa, Ramna, Reşiţa, Valeapai şi Remetea Pogăniș unde a fost necesară evacuarea preventivă a aproximativ 300 de persoane, fiind inundate peste 800 de locuinţe.

Pompieri-salvatori, în zonele inundate ale județului

În ultimele zile, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic” au schimbat echipamentul utilizat în caz de incendiu cu cel folosit la intervențiile generate de inundații.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU, Andreia-Elena Tarla, pompierii au intervenit în ultimele două zile în mai multe localităţi din Caraş-Severin unde, precipitaţiile abundente au inundat curţi, grădini şi pivniţe. Zonele în care au fost semnalate astfel de probleme sunt: Reşiţa, Caransebeş, Moldova Nouă, Bocşa, Feneş, Sat Bătrân, Bucoşniţa, Remetea Pogănici şi Berzovia.

Când se va redeschide „Polivalenta” din Reşiţa?!

Sala Polivalentă din Reşiţa este tot închisă, din cauză că nu are autorizaţie de securitate la incendii. Dar, ar putea fi redeschisă până la începutul campioatului Ligii Naţionale de handbal masculin, în 4 februarie. Problema nu e numai cu autorizaţia, adică nu stă numai într-o hârtie, ci constă în faptul că trebuie înlocuite ventilatoarele pentru fum, care, conform normelor, trebuie să aibă o anumită capacitate de evacuare a fumului în caz de incendiu.

ISU și cele sfinte

De când cu nenorocirea din Clubul „Colectiv“, am ajuns să trăim nebunia măsurilor draconice luate de către ISU. Aproape fiecare control al inspectorilor se lasă cu închiderea unei săli de sport, a unui club sau a unei locații destinată organizării evenimentelor. Unii spun că este exces de zel, alții cred că e firesc să fie așa.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog