Menu

Klaus Iohannis

Echidistanţă? Până la un punct!

Angajarea totală, fără discernământ, de partea unei armate, fie ea militară, politică, economică sau sportivă are consecinţa foarte grave. Aici se poate veni cu exemplul „hooligans”, acei membri extremişti din galeriile de fotbal, care au ajuns să vandalizeze, să agreseze ori, chiar, să ucidă în numele echipei pe care „o iubesc”! La fel de periculoasă mi se pare angajarea fanatică într-o tabără politică.

Cu elefanţii la masă

E un elefant în încăpere, dar nu se vede. De fapt, povestea este cu un elefant roz. Deşi e mare, deşi e roz, nu se vede! Evident că se vede, că e mare şi roz, şi ce poate fi mai ciudat decât un elefant în casă?! Dar, ceilalţi din încăpere, care nu sunt elefanţi, se prefac că nu-l văd. De ce? Pentru că interesul lor este să nu-l vadă.

Un om şi un gest pentru o Ţară!

Klaus Iohannis

Iată că unii dintre cititorii noştri critică gestul preşedintelui României de la sfârşitul anului trecut, cel cu sms-ul trimis primului-ministru desemnat Sorin Grindeanu. Un cetâţean care se autointitulează "un sătmărean prin adopţie, dar bănăţean prin simţire" ne-a trimis la redacţie o scrisoare în care îşi exprimă punctul de vedere cu privire la acest subiect. O redăm în continuare:

Nicolae Ștefănescu nu se lasă: vrea la Cotroceni!

Nicolae Ștefănescu și fostul coleg de partid Ioan Spânu

În urmă cu aproape un an, fostul consilier județean și vicepreședinte PSD Caraș-Severin la acea vreme, Nicolae Ștefănescu, declara presei intenția sa de a cere o audiență la Cotroceni președintelui Klaus Iohannis. La momentul respectiv, Ștefănescu spera să ajungă la președinte și cu ajutorul lui Dan Mihalache, șeful Administrației prezidențiale, cu care lucrase în vremea în care acesta fusese liderul pesediștilor din Caraș-Severin. Între timp, Ștefănescu a părăsit PSD și a devenit membru al PPUSL, iar Mihalache nu mai este la Cotroceni, ci ambasador la Londra.

Vom avea alegeri anticipate în Caraș-Severin? Trei primării sunt vizate de o decizie a CCR

Nici nu s-au încheiat bine alegerile locale că este posibil ca acestea să se țină din nou în mai multe localități din județ. Miercuri, 6 iulie, judecătorii  Curții Constituționale  au  admis contestația formulată de președintele Klaus Iohannis la legea privind statutul aleşilor locali. În acest fel, aleșii locali  condamnaţi cu suspendare îşi vor pierde şi ei mandatul, la fel ca cei care sunt condamnaţi cu executare.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog