Nici nu s-au încheiat bine alegerile locale că este posibil ca acestea să se țină din nou în mai multe localități din județ. Miercuri, 6 iulie, judecătorii Curții Constituționale au admis contestația formulată de președintele Klaus Iohannis la legea privind statutul aleşilor locali. În acest fel, aleșii locali condamnaţi cu suspendare îşi vor pierde şi ei mandatul, la fel ca cei care sunt condamnaţi cu executare.
Decizia luată astăzi a fost astfel motivată de Valer Dorneanu, președintele interimar al CCR: „Am admis sesizarea preşedintelui cu privire la legea 393/2004, pe care am declarat-o în totalitate neconstituţională. Am avut în vedere că s-a creat un regim discriminatoriu şi că soluţia pe care a ales-o Parlamentul ar fi deturnat scopul legiuitorului, acela de a apăra integritatea, responsabilitatea funcţiei de ales local. Suspendarea este tot o formă de executare a pedepsei. S-ar fi creat inechităţi“.
Potrivit CCR, decizia privind pierderea mandatului de către aleşii locali condamnaţi cu suspendare reprezintă o condamnare în sine, determină pierderea integrităţii şi îl plasează pe alesul local în afara cadrului legal de exercitare a funcţiei, indiferent de forma pedepsei. Judecătorii susțin că dacă aleşilor locali condamnaţi cu suspendare nu le-ar înceta mandatul, acest lucru ar echivala „cu un privilegiu creat acestora, împrejurare care este de natură să nesocotească prevederile art.16 alin.(1), (2) şi (3) din Constituţie“.
Reamintim că preşedintele Iohannis a fost cel care a sesizat Curtea Constituţională a României cu privire la legea statutului aleşilor locali care prevede că cei care au fost condamnaţi cu suspendare pentru fapte de corupţie nu îşi pierd mandatul. Klaus Iohannis spune că, în forma sa inițială, legea contravenea luptei anticorupţie: „Diminuarea prin lege a standardelor de integritate şi de luptă împotriva corupţiei, în sensul că încetarea mandatului de ales local intervine doar în cazul condamnării definitive pentru infracţiunile de dare şi luare de mită, iar nu şi în cazul altor fapte de corupţie prevăzute în Codul penal şi în alte legi speciale, este de natură să afecteze un element constitutiv al statului de drept, precum şi angajamentele internaţionale asumate de România. Se încalcă, în consecinţă art. 11 coroborat cu art. 1 alin. (3) din Constituţie".
În Caraș-Severin sunt cel puțin trei primari condamnați definitiv, cu suspendare, pentru fapte de corupție, se găsesc în această situație. Este vorba de Ioan Borduz, edilul-șef de la Fârliug, Viorel Roșca – Brebu și Ion Velescu, primarul comunei Luncavița, toți trei fiind membri PSD. În același timp, alți trei sau patru primari au dosare pe rol, pentru fapte asemănătoare, și așteaptă verdictul instanței.