Menu

Marcel Vela

Zarurile au fost aruncate: Tabugan îl vrea pe Vela președinte la Consiliul județean

Marcel Vela și Ion Tabugan

UNPR ar putea declanșa în curând procesul de fuziune, prin absorbție, cu PNL, în perspectiva alegerilor parlamentare din toamnă. Potrivit unor surse din UNPR Caraș-Severin, aceasta ar fi soluția cea mai viabilă pentru formațiunea condusă în trecut de Gabriel Oprea. Dacă acest lucru se va concretiza, PNL ar urma să cedeze 18 locuri eligibile pe lista de la alegerile generale unor actuali lideri ai progresiștilor. Există însă și o condiție pentru ca fuziunea să se producă, aceea ca UNPR să renunțe la membrii săi cu probleme în justiție, între cei vizați aflându-se și generalul Oprea.

Tudor Chiuariu, finul lui Vela, îl apără în instanţă pe Ion Mocioalcă!

Tudor Chiuariu și Ion Mocioalcă

La Curtea de Apel Timișoara a fost programat  joi, 16 iunie, un nou termen în Dosarul în care deputatul PSD Ion Mocioalcă se judecă, în calitate de reclamant, cu Agenția Națională de Integritate (ANI). În această cauză, Mocioalcă este apărat de colegul său din Camera Deputaților, fostul ministru liberal al Justiției, Tudor Chiuariu, exclus din partid datorită condamnării sale la trei ani și șase luni, cu suspendare, pentru abuz în serviciu. De precizat că Marcel Vela este nașul de botez al băiatului pe care Chioariu îl are cu deputata PNL Valeria Schelean-Șomfălean.

Învinsul... învingător!

Hârtia ne arată negru pe alb că PSD a câștigat alegerile pentru consiliul județean organizate în Caraș-Severin. Nu mai contează că diferența dintre cele două formațiuni a fost de doar 276 de voturi și nici faptul că liberalii au câștigat cinci primării de oraș, față de două, câte revin oamenilor lui Ion Mocioalcă. Câștigătorul este câștigător.

Alegeri, Consiliul Judeţean Caraş-Severin: liberalii s-au apropiat de PSD, dar nu destul!

Biroul Electoral Judeţean (BEJ) Caraş-Severin a centralizat, până la ora 20.00, rezultatele voturilor pentru Consiliul Judeţean Caraş-Severin din 327 de secţii de votare, din totalul de 365. Au fost 115.635 voturi valabil exprimate, numărul de voturi nule fiind de 7256. Pe competitori electorali, PSD are 36,61%, PNL are 34,80%, UNPR - 6,72%, PMP - 6,33%, ALDE - 2,81%, ceilalţi competitori electorali având sub 2% voturi.

Felix Borcean, candidat PNL la Primăria Caransebeş: „Voi continua proiectul Ion Marcel Vela!”

Liberalii şi-au lansat, astăzi, candidatul la Primăria Caransebeş, în sala de spectacole a Casei de Cultură din municipiu, în prezenţa a aproximativ 600 de delegaţi, a staffului PNL Caraş-Severin, precum şi a candidaţilor liberali la primăriile din zona Caransebeş. Liberalul care ţinteşte funcţia de primar al municipiului este profesorul Felix Borcean, directorul Colegiului Naţional „Traian Doda” din Caransebeş. În campanie, liberalii şi Felix Borcean au decis să anunţe din start şi pe canddiatul la funcţia de viceprimar, în persoana lui Marius Isac.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog