Menu

ninsori

Se răceşte vremea şi vin ploile! La iarnă, s-ar putea să fie ger şi să ningă!

„De mâine, vremea va intra într-un proces de răcire, începând dinspre regiunile vestice, şi tot de acolo vor începe şi precipitaţiile, în noaptea de duminică spre luni. Precpitaţiile vor fi mai consistente şi vor cuprinde cea mai mare parte a ţării în noaptea următoare, aceea de luni spre marţi şi în cursul zilei de marţi.

Vremea a luat-o razna de tot: cod portocaliu de ninsori abundente în Munţii Banatului

Deși suntem mai aproape de vară decât de luna decembrie, meteorologii și Inspectoratul pentru Situații de Urgență  „Semenic” al județului Caraș-Severin ne aduc veşti dintre cele mai neplăcute legate de vremea de afară din această săptămână.

Începând de miercuri, ora 17, şi până vineri, 21 aprilie, ora 6, zonele înalte din Carpații Meridionali și Munții Banatului se vor afla sub cod portocaliu de ninsori abundente și viscol. În 19 aprilie, în intervalul orar 18-21 se anunţă o atenţionare de cod galben de precipitații abundente, ninsori și intensificări ale vântului.

Băieţi, puneţi mâna pe lopeţi! Popa cheamă cetăţenii Reşiţei la deszăpezire

Primarul Reşiţei, Ioan Popa, a făcut, astăzi, un apel către cetăţenii municipiului, către persoanele fizice şi angajaţii persoanelor juridice, să pună mâna pe lopeţi şi să cureţe trotuarele din faţa caselor, blocurilor, a firmelor. Termenul până la care reşiţenii sunt chemaţi să-şi cureţe trotuarele expiră până mâine după-amiază la ora 17. După această oră, primăria ar putea recurge la sancţiuni dacă nu se respectă îndemnul.

Vin ninsorile, dar nu și în Caraș-Severin

Agenția Națională de Meteorologie a emis în urmă cu puțin timp atenționarea de cod galben de vremea rea. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Caraș-Severin, atenționarea este valabilă de astăzi după-amiază, începând cu ora 16, și până mîine, 25 noiembrie, la ora 14.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog