Fotbalistul Dean Beţa, fundaş la echipa de primă ligă Juventus Bucureşti, a semnat, astăzi, la Reşiţa, contractul de căsătorie cu Petra, frumoasa reşiţeancă, manager al restaurantului Rogge din municipiu. Astfel, în această după-amiază, după ce au participat la cununia civilă, oficiată de către viceprimarul Adrian Dacica, cei doi tineri, Petra şi Dean, au coborât dintr-un elegant Ducatti alb, în faţa bisericii romano-catolice din cartierul reşiţean Govândari, pe un covor roşu. Nu înainte de a se săruta şi mângâia cu tandreţe.