Menu

Poliție frontieră

„Trecere ilegală a frontierei” a fost amendată cu mii de lei de poliţişti

Instituţia Prefectului - Judeţul Caraş-Severin a organizat joi, 7 decembrie, şedinţa lunară a Colegiului Prefectural, în cadrul căreia Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Caraş-Severin a prezentat rapoartul activităţii desfăşurate în ultima perioadă. Pe tot parcursul lunii noiembrie, poliţiştii de frontieră au întocmit peste 170 de dosare penale în care au fost cercetate 840 de persoane ce au comis ilegalităţi la trecerea frontierei de stat.

Cinci somalezi reținuți la Vrani

Premieră la graniţa sârbo-română unde, polițiștii de frontieră au avut surpriza de constata că persoanele ce încercau să ajungă într-o țară în vestul Europei erau din Somalia, țară situată în Cornul Africii.

Azi dimineaţă, la ora 7, poliţiştii din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Oraviţa au depistat, la aproximativ 50 m de linia de frontieră, în apropierea comunei Vrani, cinci cetăţeni străini care se deplasau  spre interiorul ţării.

Persoanele în cauză, care nu îşi justificau prezenţa în zonă, au fost duse la sediul Poliţiei de Frontieră Oraviţa pentru cercetări.

Multinaţională de asiatici la graniţa sârbo-română

Numărul migranților la granița de vest, cea cu Serbia, crește de la o zi la alta. Sute de persoane, în majoritatea lor din Orientul Mijlociu, fug din calea conflictelor militare din țările de baștină.

În cursul nopții trecute, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Oraviţa au depistat, pe direcţia localităţii de frontieră Vrani, 20 de cetăţeni străini care se deplasau dinspre frontiera cu Serbia spre interiorul ţării.

Grup masiv de migranți irakieni și sirieni reținut la Vărădia

La graniţa sârbo-română, din zona de competență a polițiștilor de frontieră cărășeni, trecerile ilegale au devenit o obișnuință, indiferent de ora din zi și din noapte. Însă, potrivit oficialităților, niciodată în istoria recentă nu s-a întâmplat ca numărul celor care trec ilegal frontiera într-o săptămână să fie atât de mare.

Multinaţională de migranţi la graniţa româno-sârbă

Poliţiştii din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Oraviţa au organizat în ziua de 30 aprilie o acţiune specifică pe linia combaterii migraţiei ilegale în zona de competenţă. Dimineața, în jurul orei 2, poliţiştii de frontieră în cooperare cu lucrători din cadrul I.P.J. Caraș-Severin au depistat, în apropierea localităţii de frontieră Comorâște, 15 cetăţeni străini - 10 bărbaţi, trei femei şi doi copii.

Deoarece aceștia nu îşi justificau prezenţa în zonă, au fost preluaţi şi transportaţi la sediul instituţiei, pentru cercetări.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog