Sâmbătă, 14 ianuarie, poliţiştii de frontieră timişeni au depistat un cetăţean român care a încercat să intre în ţară în baza unui permis de fals. Potrivit comunicatului de presă al ITPF Timișoara, în jurul orei 10.40, în Punctul de Trecere a Frontierei Cenad, s-a prezentat pentru a intra în ţară, la volanul unui autoturism marca Kia, înmatriculat în Germania, Gheorghe R., în vârstă de 22 de ani, domiciliat pe raza judeţului Caraş-Severin.