Menu

prefectură

Primarii au mers la Herculane. Nu la tratament, ci la instruire

La Băile Herculane are loc instruirea anuală pe probleme de administrație publică locală a primarilor, șecretarilor și contabililor. Începută astăzi, cu participarea prefectului Florența Albu, a președintelui Consiliului Județean Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu, a vicepreședintelui CJ, Mihai Bona și a secretarului județului, Darian Ciobanu, precum și a directorilor din aparatul de specialitate al CJ, instruirea va continua și marți, 26 iulie.

Ioan Borduz a câștigat la Fîrliug, dar contracandidata sa cere invalidarea mandatului de primar

Ioan Borduz

Alegerile locale s-au încheiat, însă nu peste tot este liniște. În unele comune disputa a fost aprigă înainte, în timpul campaniei și continuă chiar și după publicarea rezultatelor. Au existat tot felul de contestații, de la prezența în secțiile de votare ale candidaților, până la reclamații de natură penală. Unii au depus sesizării la birourile electorale, alții au făcut plângere în instanță.

Lucruri paranormale în Prefectura Caraş-Severin

Dacă în unele judeţe ale ţării morţii sunt „aliniaţi” şi trimişi să-i voteze pe cei vii, la ordinul baronilor locali, în Caraş-Severin morţii apar pe listele de consilieri, ca mai apoi să fie excluşi la aproape zece ani ani după ce au fost duşi la groapă, li s-au făcut praznice de pomenire şi, de ce nu, unii i-au şi uitat.

Prefectura Caraș-Severin și „Ora pământului 2016“

Guvernul României şi ministerele vor stinge luminile în mod simbolic sâmbătă, 19 martie 2016, timp de o oră marcând astfel participarea la Ora Pământului. Evenimentul global are rolul de a sublinia angajamentul participanţilor pentru rezolvarea unor probleme de mediu, între care cele mai pregnante ar fi poluarea şi folosirea resurselor finite pentru satisfacerea consumului din ce în ce mai ridicat de energie al societăţii noastre. Aşa cum reiese şi de pe site-ul oficial, Earth Hour nu are un impact notabil asupra consumului de resurse, ci este o acţiune simbolică.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog