Menu

PSD

Azi, de Sfânta Parascheva, PSD Caraș-Severin își desemnează candidații la parlamentare

Ion Mocioalcă

Vineri, 14 octombrie 2016. Momentul adevărului pentru social-democrații din Organizația PSD Caraș-Severin. Consiliul executiv al organizației județene se întrunește pentru a aproba listele cu candidații pentru alegerile generale din luna decembrie. Lucru deloc ușor, în condițiile în care numărul doritorilor de a ajunge pe locurile eligibile, și implicit în Parlamentul României, este mai mare ca oricând. Din acest punct de vedere, cei 96 de membri ai Consiliului executiv nu vor avea o sarcină ușoară.

Tudoriţa Nicula este decisă: „Dacă nu intru pe loc eligibil la Senat, demisionez!”

Tudoriţa Nicula, preşedinta Organizaţei Femeilor Social-Democrate (OFSD) Caraş-Severin, a anunţat că şi-a dat demisia, ieri, din funcţia de preşedintă a femeilor PSD-iste din judeţ, pentru a lăsa locul altor membre de partid mai tinere să se ocupe de  organizaţie. Tudoriţa Nicula şi-a motivat demisia cu unele probleme de sănătate, însă, ne-a declarat, astăzi, că nu problemele de sănătate o determină să facă acest pas în spate, dimpotrivă, se simte capabilă să reprezinte partidul în Parlament şi chiar îşi doreşte acest lucru.

Crina îi răspunde Tudoriței Nicula: „Eu sunt un om elegant“

Ioan Crina

Ioan Crina a reacționat imediat la declarațiile apărute în presă, potrivit cărora ar renunța să mai candideze la alegerile generale din luna decembrie. Afirmația despre o astfel de posibilitate a fost făcută ieri de președinta Organizației Femeilor PSD Caraș-Severin, Tudorița Nicula.

Scandal cât casa în PSD. Tudorița Nicula: „Unii știu doar tabla adunării“

Tudorița Nicula

Apropierea alegerilor parlamentare din decembrie tulbură apele în Organizația PSD Caraș-Severin. La un partid atât de mare, locurile eligibile sunt prea puține la câți sociali-democrați visează să ajungă în Parlamentul României.

Cei mai iubiți dintre pesediști se pregătesc pentru alegerile parlamentare!

Luminița Jivan și Ion Mocioalcă

Până în data de 9 septembrie, social-democrații cărășeni vor trebui să definitiveze cele două liste cu candidații pentru alegerile parlamentare din acest an. Bătălia pentru locurile eligibile este aprigă și mai încinsă ca niciodată, pentru că mulți sunt cei care râvnesc să ajungă deputați sau senatori. O decizie în acest sens va fi greu de luat și este de așteptat ca ultimul cuvânt să-l aibă conducerea de la București.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog