Menu

Reşiţa

„Tramvaiul pentru noi e o chestie moartă“, susține viceprimarul Reșiței, Ioan Crina

În ultimii ani, problema reluării transportului public de călători cu tramvaiul a suscitat numeroase discuții pro și contra în Consiliul Local Reșița și, nu doar. Au existat opinii potrivit cărora un astfel de transport este depășit în condițiile unei căi de rulare ce nu mai corespunde normelor europene. Pe de altă parte, sunt și păreri, poate chiar nostalgice, care cer repunerea pe linie a tramvaiului.

Ioan Crina: „Sunt oameni care nu au avut nici cea mai mică viziune despre dezvoltare“

Ioan Crina

Viceprimarul Reșiței cu atribuții de primar, Ioan Crina, a surprins astăzi, într-o conferință de presă, cu câteva acuzații punctuale făcute la adresa celor care s-au aflat în fruntea județului în toți acești ani. Fără să de nume, Crina a lăsat să se înțeleagă că aceștia au condus județul fără a avea un plan coerent și viabil pentru o perioadă lungă de timp.

Percheziții la traficanții de droguri

Pentru a doua oară în decurs de nici o lună, procurorii și ofițerii de la Crimă Organizată au descins în această dimineață la presupușii traficanți de droguri din partea de vest a țării, ale căror activități s-au înmulțit îngrijorător în ultima vreme.

Micii fotbaliștii de la CSM Școlar Reșița au câștigat turneul de la Timișoara

În perioada 5 – 7 februarie, la Timișoara s-a disputat un turne de fotbal dotat cu „Cupa Bega de Iarnă“, ajuns la cea de-a VII-a ediție. Competiția a fost organizată de cluburile de fotbal  FC Porto Bega și Banat Sport Event, aceasta din urmă fiind o firmă ce se ocupă de organizări de competiții sportive, tabere tematice și educative pentru copii.

Turneul s-a disputat pe patru categorii de vârstă, la el fiind prezente și CSM Școlar Reșița, cu două echipe, precum și Mundo Reșița, tot cu două echipe.

Iubesc Reșița. Pur și simplu!

Reșița nu a fost niciodată un oraș frumos. Unul care să se compare cu Timișoara, Aradul ori Lugojul. Străbătut de un drum lung, cu două sensuri de mers. Pe una te duci, pe cealaltă te întorci. Nu are decât un singur bulevard, Republicii, deși în hărți apar vreo trei, însă, dacă citim în Dex definiția lui, concluzionăm că Muncii și Al. Ioan Cuza numai bulevarde nu sunt. Că noi le spunem așa, e o altă poveste.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog