Menu

sărbători

Munca înnobilează omul, dar nici distracția nu a omorât pe cineva

Între Crăciun și Revelion, ba chiar de prin 20 decembrie, în România munca a fost dată cu totul uitării. Mai ales de către bugetarii din administrațiile locale unde la modă au fost cumpărăturile de sărbători, de la cârnații și caltaboșii de pe masa de Crăciun, până la cadourile de sub brăduțul încărcat de clopoței, beteală și alte ornamente de acest gen.

Polițiștii la datorie în zile de sărbătoare

Pentru ca noi să ne bucurăm de Crăciun și să ne priască sărbătorile, peste 250 de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin, au fost prezenți zilnic în misiuni de prevenire a infracţionalităţii, de menţinere şi asigurare a ordinii publice şi de intervenţie la evenimente.

Evenimente artistice de excepţie, organizate cu prilejul sărbătorilor de iarnă, la Reşiţa

Asociaţia Culturală Reşiţa Română şi Teatrul de Vest Reşiţa organizează, începând de astăzi şi până duminică, o serie de spectacole de excepţie, cu prilejul sărbătorilor de iarnă. Este vorba de concerte ale unor prestigioase coruri din Reşiţa, Caransebeş, Timişoara, Coştei şi Vârşeţ, de spectacole de teatru, precum şi de un eveniment în premieră la Reşiţa, „Drumul Fecioarei Maria la Betleem”, procesiune care se va desfăşura, duminică, din cartierul Govândari, până în centrul civic.

Evenimentele:

Vineri, 18 decembrie, ora 18, la Palatul Cultural Reşiţa

La Caransebeş s-a deschis patinoarul şi au fost aprinse luminile de sărbători (VIDEO)

La Caransebeş a fost deschis, astăzi, patinoarul artificial din Parcul Dragalina. La eveniment au participat sute de copii, nerăbdători să intre pe gheaţă, mai ales că astăzi intrarea a fost gratuită. Pentru a marca evenimentul, aât de aşteptat de copii şi de tineri, primarul municipiului, Marcel Vela a tăiat panglica de la intrarea pe patinoar, împreună cu unul dintre copiii prezenţi la eveniment, o fată, care se afla printre patinatorii din apropierea porţii de acces, şi cu city managerul municipiului, Nicolae Borcean.

Se simte parfumul Crăciunului! Primăria Reşiţa împodobeşte oraşul

Primăria Reşiţa a început să împodobească municipiul cu ornamente şi ghirlande luminoase, pentru întâmpinarea sărbătorilor de iarnă. Pentru a aduce pe străzile oraşului spiritul sărbătorilor, lucrătorii primăriei montează pe stâlpi, pe faţadele instituţilor, pe coroanele arborilor, pe cabluri de-a lungul de-a latul străzilor, şiruri de luminiţe electrice, în diferit forme şi culori. Referitor la acţiunea administraţiei locale, Primăria Reşiţa ne-a transmis un comunicat de presă:  

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog