Menu

slogan

Îţi iubeşti comuna? Desfundă podişca!

Am avut ocazia să călătoresc, recent, din Reşiţa, prin sudul ţării, prin Oltenia şi, apoi, în Muntenia, până în Dâmboviţa, judeţ pe care l-am vizitat pentru prima oară. Pe drum, timpul frumos şi o companie plăcută mi-au permis să fiu atent la peisaj, la clădirile din localităţile tranzitate, la şosea, bineînţeles, chiar şi la oameni. Având şi companie, cum spuneam, am şi comentat împreună tot ceea ce vedeam.

Munca în exces dăunează grav sănătății

În lipsă unor preocupări majore, câţiva senatori liberali încearcă să-şi omoare timpul rămas până la vacanţa parlamentară cu un proiect de lege care stârnește admirația angajaților. Cei patru liberali (că atâția sunt) propun modificarea Codului Muncii, cu referire la majorarea zilelor de concediu de odihnă, cu cinci zile, de care beneficiază angajatul la început de drum.

Powered by Jasper Roberts - Blog