Băgrinii aveau, încă, frunzele de un verde închis, sobru, şi sănătos. Doar câteva frunzuliţe de un galben luminos sclipeau prin coroanele umbroase şi pe pământul, cafeniu, cald şi lin ca o catifea. Pe tăpşan razele soarelui desenau dantele de lumină. Piciorul gol se simţea foarte bine pe acest pământ.