Menu

vizită

Miniştrii vin, miniştrii trec, Reşiţa rămâne cu promisiunile

Astăzi este aşteptat la Reşiţa Mihai Fifor. Senator de Arad şi ministru al Economiei în Guvernul Tudose. Nu este primul demnitar de acest rang care vine la Reşiţa. Ion Mocioalcă, şeful organizaţiei judeţene a PSD, şi-a făcut un obicei de a-şi aduce colegii în judeţ, fie că erau lideri de partid, fie că au făcut parte din guvernele conduse de social-democraţi.

La întâlnirea cu specialiştii din Ministerul Turismului, ziariştii şi operatorii din judeţ au fost ţinuţi departe

Zilele trecute, am arătat faptul că, la începutul lunii august, în Caraş-Severin a fost prezentă o delegație a Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Turism, din cadrul Ministerului Turismului, iar evenimentul a fost ţinut departe de ochii presei. Dovădă că, abia la două zile de la consumarea sa, instituţia judeţeană a trimis un comunicat de presă.

Consiliul Judeţean Caraş-Severin este corigent la comunicare

În zilele de 1 şi 2 august, în Caraş-Severin s-a aflat, în vizită de lucru, o delegaţie de la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Turism, aflat în coordonarea Ministerului Turismului. În mod normal, Consiliul Judeţean, gazda acestei delegaţii, ar fi trebuit să anunţe presa despre un astfel de eveniment ce se dorea, bănuim, unul important în privinţa dezvoltării turismului local.

Belgieni în vizită la Slatina-Timiş şi Reşiţa

În aceste zile, un grup important de oameni de afaceri, de cultură şi reprezentanţi ai unor ONG-uri din toate regiunile Belgiei se află într-o vizită de documentare în judeţul nostru, la invitaţia Asociaţiei de Ajutor Mutual Adams Slatina Timiş, comună înfrăţită cu localitatea Geld.

„Oaspeţii sunt interesaţi de potenţialul economic al judeţului, de istoria şi cultura Banatului Montan, ei declarându-se încântaţi de ceea găsesc de fiecare dată când ne vizitează”, ne-a mărturisit ec. Pavel Aghescu, preşedintele Asociaţie Adams Slatina Timiş.

Primarul Torma şi modelul cehilor din Susice

Oraşele mici din România, gen Moldova Nouă, nu sunt singurele din fostul spaţiul comunist care răzbat cu greu în hăţişul tranziţiei de la o economie planificată, la una de piaţă. Problemele cu care s-au confruntat administraţiile locale de la noi au fost asemănătoare cu cele din ţările care au ales, în toamna şi iarna anului 1989 calea dezvoltării capitaliste. De acest lucru s-a convins şi primarul oraşului Moldova Nouă, Adrian Torma, care la sfârşitul lunii trecute a condus o delegaţie locală în Cehia, la Susice, un oraş cu 11.000 de locuitori, aflat la graniţa cu Germania.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog