După arestarea preventivă de săptămâna trecută, ies la iveală tot mai multe ilegalități săvârșite de Nicușor Maldea, judecător și fost șef al Secției de Contencios Administrativ din cadrul Tribunalului Caraș-Severin. Potrivit raportului Inspecției Judiciare, Maldea și-a bătut joc de actul de justiție, a terorizat grefierele, dispunând măsuri contrare atribuțiilor acestora și, în general, a judecat după cum l-a tăiat capul.