La Oraviţa s-a deschis, sâmbătă, 1 aprilie, a doua ediţie a Târgului de Primăvară. La evenimentul care va continua şi astăzi, duminică, 2 aprilie, au fost prezenţi producători din Oraviţa şi din localităţi de pe Valea Caraşului, însă şi producători din Reşiţa, Timişoara, Moldova Nouă, precum şi din localităţi din judeţe îndepărtate ale ţării. La tarabele amenajate în Piaţa Gării, au fost scoase la vânzare produse alimentare, artizanat, unelte şi utilaje agricole, puieţi de pomi, flori, articole de vestimentaţie etc.