Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, prin intermediul Serviciului EURES din cadrul AJOFM Caraş-Severin, promovează oferta unui angajator din Spania de 150 locuri de muncă vacante pentru femei, pentru munca sezonieră în agricultură pentru recoltarea căpşunilor, campania 2019 (nu se solicită experiență).
Contractul de muncă este de aproximativ trei luni și se va derula în perioada 1 februarie – 31 mai 2019. Timpul de lucru este de 6,5 ore efectiv lucrate/zi, 40 ore/săptămână împărţite în 6 zile, ziua liberă putând fi în oricare zi a săptămânii.