Menu

GAL

Ţiganii din Câlnic se ţin pe poziţii: „Aici s-au născut strămoşii, aici vrem să murim!” (VIDEO)

În urma discuţilor, de la Primăria Reşiţa, privind accesarea de fonduri europene şi constituirea unui Grup de Acţiune Local (GAL) pentru ajutorarea zonelor marginalizate din municipiu, am fost, astăzi, în ţigănia din Câlnic, să vedem cum trăiesc acei oameni şi ce speră ei de la autorităţi.

Ioan Popa, măsuri radicale la Reşiţa: mutarea ţiganilor din Câlnic şi a defavorizaţilor de pe halda de zgură!

La Primăria Reşiţa a avut loc, astăzi, întâlnirea privind combaterea marginalizării sociale, în special a comunităţilor defavorizate, concentrate în zone sărace din municipiul Reşiţa. La dezbatere au participat reprezentanţi ai MKBT - Make Better, din Bucureşti, un strat-up în dezvoltare şi regenerare urbană, iniţiatorii acestui proiect din cadrul Programului European Dezvoltare Locală plasată sub Responsabilitatea Comunităţii (DLRC), reprezentanţi ai unor agenţi economici, fundaţii şi organizaţii furnizoare de servicii sociale.

Furtună de creiere la Primăria Reşiţa. În centrul atenţiei, ţiganii săraci ai oraşului

Primarul Reşiţei, Ioan Popa, convoacă autorităţi locale şi parteneri sociali, reprezentanţi ai unor agenţi economici, instituţii şi organizaţii furnizoare de servicii sociale, preocupate de acţiuni caritabile, de ajutorare şi asistenţă a persoanelor cu probleme de integrare, a boschetarilor, amărăştenilor, săracilor, ţiganilor şi ne-ţiganilor, pentru a participa la o furtună de creiere (brainstorming).

Powered by Jasper Roberts - Blog