M-am gîndit că dacă tot e week-end, să vorbim de-ale noastre. În democraţiile consolidate încă se spune, şi se crede, că presa este a patra putere într-un stat, după cele: Legislativă, Executivă şi Judecătorească. Cei care nu cred în această sintagmă şi nu dau doi bani pe munca gazetarului, se prefac că jurnalismul este important şi libertatea cuvîntului este un principiu pentru care merită chiar să-ţi baţi prietenii şi vecinii de bloc.
Presa de luni dă ca certitudine remanierea guvernamentală de toamnă. În capul listei se află vicepremierul Paul Stănescu, unul dintre liderii „puciului eşuat” împotriva lui Liviu Dragnea.
Liviu Dragnea dă piept astăzi cu contestatarii care îi vor cere în CEx demisia. La ora asta, nu ştiu câţi sunt pe lista cu semnăturile debarcării. Într-o săptămână, numărul lor a tot crescut, în funcţie de interese şi de cumetrii, după cum se obişnuieşte în politica românească. Nu ştiu nici câţi îl susţin pe preşedinte şi nici câţi îi sunt potrivnici.
Dintotdeauna, cel puternic a reprezentat o atracţie pentru cel mic, pipernicit, neluat în seamă ori neajutorat. Mai mereu, acest tip de personaj caută să se facă văzut dacă nu în compania celui puternic, măcar în preajma acestuia. În copilărie, ne lăudam cu prietenia celui care era mai muşchiulos între puştanii de cartier.
România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil. Cel puţin aşa stă scris în Constituţie. Aşa am învăţat la şcoală şi tot aşa am văzut că spuneau politicienii la TV, de fiecare dată când la orizont apăreau ungurii cu pretenţile lor teritoriale.
M-am gîndit că dacă tot e week-end, să vorbim de-ale noastre. În democraţiile consolidate încă se spune, şi se crede, că presa este a patra putere într-un stat, după cele: Legislativă, Executivă şi Judecătorească. Cei care nu cred în această sintagmă şi nu dau doi bani pe munca gazetarului, se prefac că jurnalismul este important şi libertatea cuvîntului este un principiu pentru care merită chiar să-ţi baţi prietenii şi vecinii de bloc.
Liviu Dragnea dă piept astăzi cu contestatarii care îi vor cere în CEx demisia. La ora asta, nu ştiu câţi sunt pe lista cu semnăturile debarcării. Într-o săptămână, numărul lor a tot crescut, în funcţie de interese şi de cumetrii, după cum se obişnuieşte în politica românească. Nu ştiu nici câţi îl susţin pe preşedinte şi nici câţi îi sunt potrivnici.
Dintotdeauna, cel puternic a reprezentat o atracţie pentru cel mic, pipernicit, neluat în seamă ori neajutorat. Mai mereu, acest tip de personaj caută să se facă văzut dacă nu în compania celui puternic, măcar în preajma acestuia. În copilărie, ne lăudam cu prietenia celui care era mai muşchiulos între puştanii de cartier.
RSS Feed