Menu

Adrian Ardeţ

„Romanii” s-au întors la Tibiscum

Recent, la Caransebeş s-a aflat, timp de o săptămână, prof. univ. dr. Livio Zerbini, prorectorul Universităţii din Ferrara, directorul Centrului Internaţional de Studii privind Marea Neagră şi profesor la Universitatea de Vest din Timişoara, unde ţine cursuri legate de provinciile danubiene. Bunele relaţii statuate în urmă cu doi ani între universitatea italiană şi Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă Caransebeş s-au concretizat atât prin publicarea unor articole în presa de specialitate, cât şi prin săpături arheologice.

Caransebeşul îşi scoate istoria la iveală

Silviu Oţa şi Adrian Ardeţ

Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă din Caransebeş a găzduit marţi, 24 iulie, conferinţa de presă susţinută de dr. Adrian Ardeţ, managerul instituţiei, şi dr. Silviu Oţa, şeful Secţiei Arheologie Pre- şi Protoistorică, Clasică, Medievală şi Preventivă a Muzeului Naţional de Istorie a României.

Se fac planuri de viitor pentru trecutul Caransebeşului

Managerul Muzeului Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă din Caransebeş, Adrian Ardeţ, a făcut cunoscute, recent, câteva acţiuni pe care personalul le va desfăşura în lunile următoare.

„Mozaicurile”, prezentate de Adrian Ardeţ la Timişoara

Astăzi, 24 august, managerul Muzeului Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă din Caransebeş, Adrian Ardeţ, este prezent la Timişoara, unde, la Galeria „Helios”, participă la un important eveniment cultural.

Cu acest prilej, el prezintă expoziţia dr. Snežana Jovĉić Oldja, intitulată „Mozaicurile”, autoarea fiind o binecunoscută artistă, care îşi desfăşoară activitatea la Facultatea de Arte Plastice din Belgrad, lucrările ei găsindu-se în biserici, instituţii şi colecţii private din Serbia, Muntenegru, Anglia, Rusia, SUA şi Australia.

Romanii se întorc la Tibiscum după 2000 de ani

Managerul Muzeului Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă Caransebeş, Adrian Ardeţ, s-a întors recent dintr-o vizită de trei zile efectuată în localitatea Macerata, la cea mai veche Universitate din Italia, unde s-a desfăşurat Colocviul Internaţional „Roma şi Marea Adriatică”.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog