Direcţia Judeţeană pentru Tineret Caraş-Severin derulează la sediul Centrului de Tineret Mansarda Reşiţa acţiunea ATIPIC. Un proiect de orientare profesională, în cadrul căruia voluntarii au ocazia să discute cu tineri din judeţ care au reuşit să îşi formeze deja o carieră.
Astăzi, cei prezenţi la Mansarda au stat de vorbă cu două tinere de excepţie, Marina Neagu, economist, fiind specializată în economie urbană și dezvoltare economică locală şi Ana-Maria Elian, urbanist cu specializare în Urbanism și Politici Publice.