Menu

Actualitate

Ziua Pompierilor la ISU „SEMENIC”

Ziua Pompierilor la ISU „SEMENIC” - Resita 2016

Ca în fiecare an, pe 13 septembrie, la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „SEMENIC” al judeţului Caraş-Severin se sărbătoreşte Ziua Pompierilor din România. Cu această ocazie la ISU „SEMENIC” a fost organizată o zi a porţilor deschise urmată de manifestările dedicate Zilei Pompierilor. În prezenţa doamnei prefect Florenţa Albu, a preşedintelui Consiliului Judetean Silviu Hurduzeu şi a celorlalţi oaspeţi şi invitaţi, manifestarea a debutat cu introducerea drapelului de luptă în formaţie urmată de slujba religioasă oficiată de preot Nicolae Petrişor.

OCPI Caraș-Severin va avea sediu nou. Vasile Dâncu a semnat Ordinul de finanțare

Actualul sediu al OCPI Caraș-Severin

De șapte ani se așteaptă o astfel de veste. Mai precis, din toamna anului 2009 când, pe lângă pensii și salarii, Guvernul Boc a tăiat și finanțarea unor investiții. Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Caraș-Severin obținuse acordul pentru construirea unui sediu nou, în apropierea locului în care a existat Casa Muncitorească. Criza economică de la acea dată l-a determinat pe premierul Boc să reducă drastic portofoliul investițiilor susținute cu bani de la buget ce fuseseră aprobate de Cabinetul Tăriceanu.

13 septembrie 2016 - Ziua pompierilor şi Ziua Informării Preventive

În acest an, se comemorează 168 de ani de la faptele eroice şi sacrificiul pompierilor români care au luptat în memorabila bătălie din Dealul Spirii, când au înfruntat armata otomană venită să înăbușească revoluţia română.

S-a întors „Împăratul“ Simi. Supușii? Ia-i de unde nu-s!

Iancu Simion-Simi

După un an și șapte luni de stat în spatele gratiilor de la Popa Șapcă și alte câteva luni petrecute în arestul preventiv al poliției, Iancu Simion-Simi fostul primar al orașului Oțelu Roșu și secretar general al PDL Caraș-Severin în perioada guvernării lui Emil Boc, a fost eliberat condiționat cu o zi înainte de nunta fiicei sale.

Vânătorii români și sârbi, membri C.I.C., s-au întâlnit la Moldova Nouă

La sfârșitul săptămânii,  Moldova Nouă a fost gazda tradiționalei întâlniri dintre membrii Consiliului Internațional de Vânătoare din România și Serbia (C.I.C). Reuniunea a fost prezidată de vicepreședintele C.I.C., dr. Imrich Suba, care este și directorul Camerei Vânătorilor din Slovacia.

Sufletul întrunirii și organizatorul acestui eveniment a fost omul de afaceri ing. Borivoi Nicolici, din Moldova Nouă, care este membru în Consiliul International de Vanatoare, dar și în  A.J.V.P.S. Caraș-Severin.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog