Menu

Actualitate

Trei păstori se întâlniră...

Trei păstori, patru, cinci, şapte, mai mulţi păstori de la Biserica Apostolică, din judeţul Caraş-Severin, din ţară şi străinătate, împreună cu câteva zeci de fraţi întru credinţă, s-au întâlnit, astăzi, la Reşiţa, pentru a inaugura Centrul Creştin „Smirna”, care va avea în componenţa lui o biserică (Biserica Creştină Apostolică „Smirna”), o cantină socială, cabinete medicale sociale, cabinete de consiliere psihologică. La cantina socială a Centrului Creştin „Smirna” vor putea mânca zilnic peste 100 de oameni.

„UEM Reşiţa a fost şi este importantă! Cum s-a distrus, am văzut, e momentul să construim!”

Inginerul Aurel Băra, directorul Reşiţa Reductoare & Regenerabile SA, orăviţean din naştere, în vârstă de 47 de ani, ajuns la conducerea fabricii de reductoare din Reşiţa la numai 45 de ani, este un model de succes pentru orice tânăr care viseză să facă o carieră în inginerie, management şi cercetare.

A lovit-o intenţionat cu maşina şi a ameninţat-o cu moartea

S-a întâmplat duminică dimineaţa pe DJ 608, la ieşirea din localitatea Rusca spre comuna Teregova, când doi localnici circulau cu maşinile din direcţii opuse.

Potrivit poliţiştilor solicitaţi la faţa locului, o femeie în vârstă de 58 de ani, din Teregova, s-a deplasat din direcția Cornereva spre centrul localității. Ajunsă în apropierea podețului, cunoscut sub numele de Râul Rece, aceasta s-a intersectat cu un autoturism al cărui conducător a oprit în dreptul ei și a amenințat-o cu moartea.

Reşiţa vrea să-şi (re)inventeze meseriaşii!

Mâine, 6 septembrie, de la ora 12, in sala de şedinţe a Primăriei Reşiţa va avea loc o prima întâlnire tripartită, autoritatea publică locală reşiţeană, Inspectoratul Şcolar Judeţean Caraş-Severin, respectiv agenţii economici din oraş, cu scopul concretizării unui plan de acţiune pentru înfiinţarea şcolilor duale.

Motociclist mort în accident pe șoseaua de centură a Caransebeșului

Un  accident de circulație, cu urmări tragice, s-a produs în această seară pe șoseaua de centură a Municipiului Caransebeș. Un motociclist, din Reșița, a fost lovit în plin de un autoturism înmatriculat în județul Hunedoara. Bărbatul a fost transportat de urgență la spitalul din localitat unde, ca urmare a leziunilor suferite, a decedat la scurt timp cu toate eforturile medicilor de a-l menține în viață.

Din primele cercetări ale polițiștilor la fața locului, se pare că șoferul ar fi încercat să întoarcă pe linie continuă, fără să se asigure și l-a izbit în plin pe motociclist.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog