Menu

Articol

Trei păstori se întâlniră...

Trei păstori, patru, cinci, şapte, mai mulţi păstori de la Biserica Apostolică, din judeţul Caraş-Severin, din ţară şi străinătate, împreună cu câteva zeci de fraţi întru credinţă, s-au întâlnit, astăzi, la Reşiţa, pentru a inaugura Centrul Creştin „Smirna”, care va avea în componenţa lui o biserică (Biserica Creştină Apostolică „Smirna”), o cantină socială, cabinete medicale sociale, cabinete de consiliere psihologică. La cantina socială a Centrului Creştin „Smirna” vor putea mânca zilnic peste 100 de oameni. Cantina şi cabinetele vor fi deschise cu ajutorul lui Dumnezeu şi al fraţilor creştini din străinătate.

Referitor la eveniment, preşedintele Filialei Caraş-Severin a Centrului Creştin „Smirna”, Teodor Gheorghe Staiu, a declarat, printre altele: „Deschidem un centru creştin, acest centru va avea în componenţa lui o biserică, căreia i se subordonează nişte puncte de lucru, ca de exemplu: o cantină socială, cabinete medicale sociale, cabinete de consiliere psihologică pentru persoanele care au probleme în familie şi în mod deosebit celor care optează, datorită sărăciei, pentru avorturi sau sunt, eu ştiu, violenţe familiare(sic!). Noi, aceste cabinete le vom deschide cu ajutorul lui Dumnezeu şi prin conlucrarea cu fraţii creştini din afară”.

Inaugurarea Centrului Creştin s-a făcut cu lecturi biblice, cu diferite pilde creştine, prezentate de fraţii păstori, şi cu muzică, multă muzică. Se cântă mult la Biserica Apostolică, tot felul de cântece cu rugăminţi duioase adresate lui Dumnezeu, cântece de suflet, dar şi autocritice, gen: „Hai, vino lângă mine, apleacă-te jos, / Vreau să vorbesc cu tine, sunt un om păcătos!”.

La eveniment au fost prezenţi mai mulţi invitaţi, printre care viceprimarul Reşiţei, Adrian Dacica, fratele Hans Koler, care este preşedintele Asociaţiei Internaţionale a Oamenilor Creştini de Afaceri, fraţii de la Drepturile Omului, fratele reprezentant al romilor pe zona de Sud-Vest, şi mulţi alţi fraţi păstori de la filiale din străinătate.

„Sincer, de la statul român nu cerem absolut nimic, această clădire a fost preluată în comodat, eu am spus că până când expiră comodatul eu voi avea 134 de ani şi cu ajutorul lui Dumnezeu atuncea îl voi prelungi (ha-ha, glumă!) Creştinul trebuie să pună în practică ceea ce spune cuvântul lui Dumnezeu, credinţa fără fapte este moartă!”, a mai spus preşedintele Centrului Creştin, Teodor Gheorghe Staiu.

Cu prilejul inaugurării, fratele Ion Amariei, fost consilier judeţean pe listele PP - Dan Diaconescu, în mandatul 2012-2016, a fost ordinat ca păstor judeţean la Biserica Apostolică.

Powered by Jasper Roberts - Blog