Menu

Administraţie

Cinci primării cărăşene vor avea mai puţini consilieri locali

Faptul că în ultimii ani a scăzut numărul locuitorilor din judeţul nostru face ca unele consilii locale să ajungă în situaţia de a avea mai puţini membri. În judeţul Caraş-Severin sunt cinci localităţi din mediul rural care vor avea de suferit din acest motiv.

Primarul Aninei, găsit incompatibil de ANI. Românu nu crede că lucrurile stau aşa

Gheorghe Românu

Cu două luni înainte de alegerile locale, Agenţia Naţională de Integritate l-a găsit incompatibil pe Gheorghe Românu, primarul în funcţie al oraşului Anina. Inspectorii de integritate consideră că edilul-şef s-a aflat în incompatibilitate, între iunie 2012 şi iulie 2014, când a deţinut şi funcţiile de preşedinte al Comitetului de părinţi şi de membru al Consiliului de Administraţie al Liceului „Mathias Hammer” Anina.

„Drumul ăsta e o rușine pentru secolul în care trăim“

Drumurile județene din Caraș-Severin sunt aproape impracticabile. Pe ele se circulă, deoarece nu există alternativă pentru șoferii care locuiesc sau se deplasează în zonele rurale. Unele dintre ele au fost reparate de mântuială de firmele de casă ale Consiliului Județean Caraș-Severin, în timp ce de altele firmele de construcții nu s-au apropiat de zeci de ani. Din această categorie fac parte și căile rutiere numite impropriu drum județean sau comunal ce duc la Constantin Daicoviciu și în localitățile aparținătoare.

Directorul economic al CJ Caraș-Severin, Gina Pavel, în atenția ANI!

Directorul economic al Consiliului Județean Caraș-Severin a ajuns în atenția Agenției Naționale de Integritate. Gina Pavel face obiectul evaluării respectării regimului juridic al incompatibilităților.

Scade populaţia, scade şi numărul consilierilor locali!

Potrivit datelor statistice, la ultimul recensământ, cel din 2011, populația județului Caraș-Severin era de 295.000 de locuitori, cu 37.000 mai puțin dect la precedentul referendum. În prezent, este posibil ca ea să se situeze sub 290.000 de locuitori, având în vedere numărul mare de cărășeni care au ales să muncească în Occident. Acesta este și motivul pentru care nu este exclus ca, începând cu noul mandat electoral, și numărul membrilor din consiliile locale să fie redus în mod corespunzător.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog