Menu

Administraţie

„Reşiţa nu stă la coadă”, proiect propus de Primăria Reşiţa în competiţia RO SMART

Această competiţie finanţează proiectele în care tehnologia e pusă în slujba oamenilor şi rezolvă problemele cu care se confruntă societatea, eficientizează consumul de resurse, îmbunătăţeşte serviciile publice, creşte calitatea vieţii cetăţenilor sau reduce cheltuielile pe termen mediu şi lung pentru comunitate.

RO SMART caută soluţii în: educaţie, infrastructură, sănătate, siguranţă, transport, agricultură, energie şi mediu. El este noul format de anul acesta al competiíei „Ţara lui Andrei”, prin care s-au susţinut peste 87 de proiecte în valoare de 900.000 de euro.

Loc de joacă pentru copiii grădiniţei din Băile Herculane

Între preocupările administraţiei publice din Băile Herculane se înscriu şi cele pentru asigurarea condiţiilor optime în unităţile de învăţământ, odată cu venirea anotimpului rece.

Dincolo de aceste aspecte, conducerea primăriei a avut în vedere şi crearea cadrului  necesar petrecerii timpului liber al preşcolarilor de la Grădiniţa "Floare de colţ", prin amenajarea unui loc  dotat cu aparate,  cum ar fi tobogane şi  balansoare.

Investiţia, care a costat aproape 20.000 de lei, s-a executat cu bani de la bugetul local.

Primăria Reşiţa şi modelul Baden-Baden. Cine plantează un copac, îl poate personaliza

Administraţia locală reşiţeană continuă acţiunile de plantare a copacilor în municipiu. În acest sens, vor fi plantaţi un număr de 170 de platani pe aleea pietonală ce se amenajează în aceste zile pe Bulevardul Revoluţia din Decembrie, de la fostul CET spre Triaj, iar alţi 50 vor ajunge pe Aleea Narcisei şi în zona Colegiul Naţional Mircea Eliade.

În 2018, Primăria Reşiţa a dotat şcolile din municipiu cu 328 de calculatoare! (VIDEO)

În ultimii doi ani, faţa şcolii reşiţene s-a schimbat în mod evident, nu doar din punct de vedere al infrastructurii, ci şi în privinţa actului educaţional. Recent, primarul Ioan Popa spunea că prioritatea zero a administraţiei locale a fost şi este educaţia, cea mai profitabilă învestiţie în viitorul tinerei generaţii.

Campanie de sterilizare a animalelor de companie din Oraviţa

În perioada 4-5 noiembrie, Primăria Orașului Oravița, împreună cu domnul doctor Darius Terheş, va organiza ultima campanie de sterilizare din acest an. Vor fi sterilizate animalele de companie ale orăviţenilor, dar şi cele fără stăpân din padocul oraşului.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog