Menu

Poliţie / Circulaţie

Scandalagiul s-a ales cu dosar penal. Tatăl său a fost cel care a sunat la poliţie

În noaptea de 13 noiembrie, în jurul orei 1.45, polițiștii din Municipiul Caransebeș au fost sesizați telefonic de un bărbat cu privire la faptul că fiul său a făcut scandal în locuință și a plecat în stare de ebrietate cu autoturismul. La scurt timp după apel, tânărul a fost implicat într-un accident rutier soldat cu pagube materiale pe Calea Severinului din Caransebeș.

Trei suspecți de furt au ajuns în arestul poliției!

În cursul zilei de vineri, 11 noiembrie, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin au prins în flagrant mai multe persoane bănuite de săvârșirea unui furt dintr-o locuință. Asupra lor au fost găsite bunuri în valoare de aproximativ 15.000  de lei, sustrase dintr-o locuință din comuna Marga.  Trei persoane au fost reținute pentru 24 de ore și introduse în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Caraș-Severin.

Dispăruți, care au fost găsiți de polițiștii cărășeni

Poliţiştii din Oravița și Băile Herculane au depistat două persoane care erau date în urmărire generală, fiind căutate pentru că dispăruseră fără urmă.

Astfel, în data de 10 noiembrie poliţiştii din Oravița au identificat pe raza orașului o femeie de 37 de ani, care părăsise Spitalul de Psihiatrie Jebel fără acordul cadrelor medicale. Pacienta a fost dată în urmărire la nivel național de către I.P.J. Timiș.

Valeria Schelean-Șomfelean, parlamentarul cărășean cel mai activ în mandatul ce stă să se încheie

Valeria Schelean-Șomfelean

În urmă cu patru ani, când a candidat  prima dată pentru Parlamentul României, puțini îi acordau vreo șansă reală. Era o cvasinecunoscută în politică, candida pe listele PDL, un partid care venea după o guvernare mult contestată, în județ Sorin Frunzăverde își luase bagajele și ooamenii și plecase la PNL și, în plus, candida într-un colegiu electoral alături de Ion Mocioalcă, cel mai experimentat parlamentar de Caraș-Severin. Cu toate acestea, Valeria Schelean-Șomfelean a reușit, în ciuda tinereții și a contextului politic de atunci, cu USL la mare căutare.

La furat de lemne în pădure!

Duminică după-amiază, în jurul orei 17, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Caraş-Severin a fost sesizată, prin apelul unic de urgenţă 112, cu privire la faptul că mai multe persoane sustrăgeau lemne din fondul forestier situat în apropierea cartierului Dealul Crucii, din Municipiul Reşiţa.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog