Menu

Sport

FC Caransebeş bifează a zecea înfrângere din campionat

FC Caransebeş se află la a zecea înfrângere din campionat, după ce a pierdut, astăzi, meciul din deplasare cu CSM Râmnicu Vâlcea, la scor de neprezentare. FC Caransebeş a început jocul destul de curajos, având două mari ocazii de gol şi respingând cu succes atacurile gazdelor, în prima repriză.

Victorie grea, dar meritată: CSM Ploiești – HC Adrian Petrea 30 – 31 (13 - 14)

HC Adrian Petrea a susținut penultimul meci din turul Ligii Naționale de Handbal la Ploiești, acolo unde a întâlnit o echipă avidă de puncte, dar și de probleme mari, componenții săi fiind neplătiți de două luni. Reșițenii au meritat victoria, deși evoluția lor a fost fluctuantă, de la realizări de excepție, până la greșeli nepermise. Gazdele au profitat de fiecare cădere a jucătorilor antrenați de Adrian Petrea, precum și de jocul mai puțin bun al lui Vaidasigan, egalând și dând emoții în final oaspeților.

Metalul Reşiţa e ca şi desfiinţată! Fotbaliştii reşiţeni au refuzat să joace la Satu Mare! (UPDATE)

Meciul Olimpia Satu Mare – Metalul Reşiţa, programat pentru astăzi, 14 noiembrie, de la ora 11, s-a încheiat înainte de a începe. Jucătorii echipei reşiţene au ieşit pe teren purtând un banner pe care scria: „FOTBALIŞTI 2015 = SCLAVI”. Echipa Metalul Reşiţa s-a adunat la mijlocul terenului şi fotbaliştii au anunţat că nu vor să joace. Arbitrul Vladimir Andrei Nagy (Aiud) a aşteptat 3 minute, după care a fluierat sfârşitul partidei. Astfel Olimpia Satu Mare a câştigat la masa verde, cu scorul de 3-0.

FC Caransebeș 1913 a încheiat turul cu o nouă înfrângere: 0-1 la Satu Mare

Cu Toma Peica pe banca tehnică, în condițiile în care Giovanni Pisano nu a făcut deplasarea în Ardeal, și cu foarte mulți jucători tineri, FC Caransebeș 1913 a încercat imposibilul, măcar un egal, în deplasarea de la Satu Mare, pe terenul Olimpiei. Lipsa de experiență, dar și de încredere în forțele proprii i-a împiedicat pe gugulani spere mai mult de la un meci dominat de echipa gazdă.

Singurul gol al partidei a fost înscris în min. 62 de mijlocașul Lukas.

Carol Gurgu a debutat cu o înfrângere pe banca echipei Metalul Reșița

FOTO: Arhivă

Ultima etapă a turului a reprezentat o nouă înfrângere pentru metalurgiștii reșițeni antrenați, de câteva zile, de Carol Gurgu. În fața unui adversar care ocupă locul VI, ultimul care duce în play-off, aceștia au cedat categoric, CS Mioveni impunându-se cu 4-0. Cu o singură victorie și un egal, iar restul înfrângeri, Metalul Reșița se dovedește a fi cea mai slabă echipă din cele două serii ale Ligii a II-a la fotbal

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog