În urma unei acţiuni în sistem integrat desfăşurate în weekend pe raza Secției 5 de Poliție Rurală Bocșa, polițiștii din Caraș-Severin au aplicat sancţiuni contravenţionale în valoare de 11.000 de lei. Aproximativ 200 de persoane au fost legitimate cu acest prilej.
Astfel, în noaptea de 12/13 martie, 25de poliţişti și patru jandarmi au acţionat pe raza Secției 5 de Poliției Rurală Bocșa pentru prevenirea și combaterea atât a faptelor antisociale ce se comit în mediul rural, în zona și în interiorul unităților de alimentație publică, cât și a infracțiunilor cu violență care aduc atingere vieții și integrității persoanei.
„Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au intervenit şi au aplicat sancţiuni contravenţionale pentru protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite.
Poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi în trafic pentru prevenirea accidentelor de circulaţie.
Valoarea totală a sancţiunilor contravenţionale aplicate se ridică la 11.000 de lei. Au fost legitimate aproximativ 200 de persoane“, se arată într-un comunicat de presă al poliției.
Astfel de acțiuni vor fi organizate pe raza județului și în perioada următoare.