Menu

Articol

ŞEXIT

Politicienii români au inventat o nouă jucărie: ŞEXIT. O denumim scurt, jucăria aceasta, după modelul european, care a avut parte de un GREXIT eşuat (sau, dimpotrivă, salvat, depinde de unghiul de abordare) şi, iată, de un şoc violent, care zgâlţâie temelia UE, numit BREXIT, adică de opţiunea britanicilor de a ieşi din Uniunea Europeană.

În acest context, ce ar fi ŞEXIT-ul? Este un instrument politic (re)descoperit recent de politicieni şi folosit cu insistenţă, de câteva zile, care se exprimă prin neparticiparea la şedinţele de constituire a consiliilor locale şi judeţene. Deci, termenul vine de la ŞEDINŢĂ şi EXIT, dar Ş-ul din faţa abrevierii vine şi de la ŞANTAJ şi ŞMECHERIE. Pentru că instrumentul neparticipării este folosit pentru a bloca dreptul la vot al celor aleşi. Este o modalitate şmecherească a celui aflat în minoritate de a-şi umfla muşchii (fără să fie prezent!), pentru a dovedi că, dacă nu poate construi ceva, poate, în schimb, să încurce. Eventual să şi şantajeze. „Vedeţi? Nu avem majoritatea, dar putem să vă încurcăm! Şi aşa vom face pe toată perioada mandatului, dacă nu ne oferiţi şi nouă ceva, nişte funcţii, nişte posturi”, spun cei care apelează la ŞEXIT pentru a fi băgaţi în seamă.

Adevărul că împiedicarea constituirii consiliilor locale şi judeţene nu poate dura la nesfârşit. Maximum şase zile. Pentru că dacă nu se constituie din prima din cauza absenţelor, la trei zile urmează a doua şedinţă, dacă nici atunci nu se constituie, după alte trei zile urmează a treia şedinţă, iar dacă lipsesc aceiaşi consilieri, mandatul lor se anulează şi se organizează alegeri pe posturile rămase vacante. Deci, (Ş)EXIT! Şmecherii sunt eliminaţi din consiliu! Cu siguranţă, niciun partid nu vrea să rişte aceasta, deci în maximum şase zile se vor constitui consiliile.

Problema este, însă, aceea de care am amintit. Ne aşteptăm ca în consiliile în care nicio alianţă nu deţine majoritatea calificată, adică două treimi din numărul consilierilor, să avem parte de ŞEXIT-uri nesfârşite, care vor paraliza pe baze politice acţiunile administrative ale consiliilor judeţene şi locale. Şi, aceasta, în condiţiile în care politicienii ne-au promis „schimbarea”! Schimbarea de atitudine, de mentalitate, în sensul cerut de alegători, după „fenomenul Colectiv”; fără politicianism, fără mafie politică, fără interese de grup. După cum arată şi se manifestă însă „noua” clasă politică, vedem că şi-a schimbat doar părul, dar năravul, ba! Că sunt de la PSD, că sunt de la PNL, toţi o apă şi-un pământ!

Dacă politicienii întind coarda prea mult, cred că va veni rândul alegătorilor să se exprime din nou, în stradă. Şi să le arate „noilor” politicienilor uşa, adică, EXIT şi alţii la rând!

Powered by Jasper Roberts - Blog