Menu

Articol

„Colocvii Banatice” din Anina s-a încheiat cu lansarea monografiei oraşului şi cu foc de tabără

La biserica ortodoxă din Anina a fost lansat, ieri, volumul I al Monografiei oraşului, cu titlul „Anina – geografie şi istorie”, de Cristian-Liviu Mosoroceanu şi Alin Munteanu, editura Eubeea, Timişoara - 2015. Lansarea volumului în biserică este motivată de faptul că unul dintre autori, Alin Munteanu, este parohul bisericii. Evenimentul a făcut parte din programul Taberei de literatură „Colocvii Banatice”, desfăşurată în cea mai mare parte în Staţiunea Mărghitaş.

Lansarea volumului s-a bucurat de prezenţa scriitorilor din Tabăra de literatură, a editorului cărţii, poetul Ilie Chelaru, a unor preoţi din localitate şi a unor reprezentanţi ai Episcopiei Caransebeşului, în frunte cu Daniel Alic, a primarului Aninei, Gheorghe Românu, a mai multor consilier locali şi enoriaşi. A fost prezent şi artistul iconar şi fotograf, Matei Schinteie. Moderatorul întâlnirii a fost directorul Casei de Cultură din Anina, Mihai Chiper. Despre volum au vorbit, Ilie Chelaru, Daniel Alic, cei doi autori, Cristian-Liviu Mosorocenu şi Alin Munteanu, precum şi primarul Gheorghe Românu. Toţi vorbitorii au subliniat importanţa cărţii, care fixează cele peste două secole de existenţă a localităţii (începând cu colonizarea de la Steierdorf – din anul 1773), până în zilele noastre, precum şi cadrul natural şi geografic. În ceea ce priveşte istoria localităţii, este evidenţiat faptul că s-a derulat în jurul activităţii miniere, până în anul 2006, când mina a fost închisă. Autorii au mai subliniat faptul că monografia va curpinde încă două volume, unul despre activitatea cultural-artistică, celălalt despre activităţile economice şi industriale din Anina.

După lansarea volumului, cuprinsă între două rugăciuni cerute de spiritul locului, scriitorii şi invitaţii lor s-au deplasat la cabana Mărghitaş, unde au avut loc momentele festive de închidere a Taberei de literatură. Acolo a fost şi un foc de tabără, cu poveşti, amintiri, mărturisiri şi nostalgii lirice. Nu avem fotografii de la focul de tabără, deoarece a fost aprins târziu, în noapte, după meciul de fotbal Ungaria – România (0-0), dar, puteţi să vă imaginaţi un foc mare-mare, cu scriitori adunaţi în jurul lui, în diferite poziţii.

Powered by Jasper Roberts - Blog