În data de 14 martie 2016, artistul plastic Adela Kiss, etnic român din Ungaria, a vernisat expoziția personală intitulată „Cu trenulețul prin castel”. Evenimentul și expoziția au fost găzduite de Castelul din Vareu (Gyulavari), situat la marginea orașului Gyula (jud. Bekes).
Prezentarea expoziției a fost făcută de către Gabriella Gyarmati, istoric de artă la Muzeul „Munkácsy Mihály” din Bekescsaba. Lucrările pot fi admirate, în sala Cohan a Castelului din Vareu, de marţi până sâmbătă, între orele 9.00–17.00. Expoziţia va putea fi vizionată până pe 31 august 2016.
Adela Kiss s-a născut în 1974 la Gyula, Ungaria. Este absolventă a Liceului „Nicolae Bălcescu” din Gyula (1994), iar ulterior a Academiei de Artă „Ioan Andreescu”, Cluj-Napoca – secţia design (1999). Lucrările sale au fost prezente în cadrul unor expoziţii personale sau de grup organizate în România (Baia Mare, Alba Iulia, Timișoara, Cluj-Napoca), Ungaria (Gyula, Budapesta, Szeged, Bekescsaba), Anglia, Austria, Albania sau Maroc.
La vernisaj au participat zeci de persoane, printre care Florin Vasiloni, consulul general al României la Gyula, Eva Iova, directorul publicației Foaia Românească, Delia Kovacs, directorul publicației Cronica, mulți membri de seamă ai comunității istorice românești din Ungaria (Ion Budai, Ștefan Oroian, Gheorghe Martin ș.a.). Castelul din Vareu adăpostește și o expoziție permanentă de etnografie românească, în Sala Românească (Roman Terem), din cadrul edificiului.