Menu

Articol

Românii pot beneficia de finanțări prin proiectul Diaspora Start Up Ungaria

Autor: 

În ziua de 16 februarie 2018, consulul general al României la Gyula, Florin Vasiloni, a participat la Conferinţa de lansare a proiectului Diaspora Start Up Ungaria “40.000 de motive să devii antreprenor în România”, eveniment desfăşurat la Oradea, în sala festivă a Camerei de Comerț și Industrie Bihor. Prin acest program, finanțat în cadrul Programului Operativ Capital Uman (POCU), cofinanţat de Fondul Social European, un număr de 32 de beneficiari vor putea obține o finanțare nerambursabilă de maximum 40.000 de euro fiecare.

La conferință au luat cuvântul Nagy Timea, manager de proiect, Florin Vasiloni, consulul general al României la Gyula, Szabo Odon, parlamentar român, Constantin Badea, director al Camerei de Comerţ şi Industrie Bihor, Edler Andras, preşedintele CCI Covasna. Proiectul a fost prezentat de către Klarik Attila, responsabil în cadrul Fundaţiei LAM.

Promotorii proiectului, Asociaţia pentru Promovarea afacerilor în România (APPAR), și Fundația LAM au transmis că Proiectul Diaspora Start Up se adresează acelor cetăţeni români care trăiesc în Ungaria şi vor să demareze o afacere în România. Programul este accesibil celor care înainte de înscriere au trăit cel puţin 12 luni în Ungaria, respectiv au domiciliul sau reşedinţa în România, într-o localitate din regiunile de dezvoltare Nord-Vest sau Centru.

Programul oferă participanţilor suport profesional pe de o parte, iar pe de altă parte sprijin financiar. Suportul profesional se realizează în primă fază printr-o platformă online de e-learning, unde vor fi prelucrate subiecte ce pot fi utile pentru antreprenorii începători. Cei înscrişi la cursul de formare devin membri ai unei reţele de sprijin, în cadrul căreia diverse organizaţii, instituţii, întreprinderi le oferă informaţii şi consultanţă. La încheierea cursului, fiecare participant îşi poate planifica propria afacere, apoi un juriu de specialitate va alege cele mai bune 32 de planuri de afacere.

Termenul-limită pentru înscrierea în proiect este data de 11 martie 2018, iar valoarea proiectului este de circa 2 milioane de euro. Fondurile necesare sunt asigurate de Uniunea Europeană şi de Guvernul României. Cei interesaţi se pot înscrie accesând următoarea adresă: http://diasporaungaria.ro.

Powered by Jasper Roberts - Blog