Articol

Recent, o cunoştinţă m-a întrebat dacă merită să meargă să vadă Cascada Bigăr, cea mai frumoasă din lume. I-am spus că da, merită. Dar, să ia fotografiile pe care le-a văzut cu puţină sare. În sensul că o fotografie, fie artistică, fie documentară, spune multe (ştiţi cum se zice, cât 1000 de cuvinte!), însă este o fereastră deschisă spre o lume în care realul se împleteşte cu imaginarul. La fel ca şi în arta plastică, o pictură ce reprezintă o cascadă, un munte, un nud, nu este o cascadă, un munte, o femeie, ci este o pictură. Este sufletul cascadei filtrat prin sufletul artistului. E o fărâmă din sufletul cascadei, o mică parte, însă, mare cât o lume!

La fel cu fotografia. Cu fotografia Cascadei Bigăr, cum ar veni. De aceea şi este fotografia o artă, pentru că reprezintă lumea cu mijloace specifice, după puterile artistului şi ale aparatului fotografic. I-am mai spus cunoştinţei că partea aceea cu „cea mai frumoasă din lume” este o afirmaţie populară obţinută prin simplificare. Este prea complicat pentru (aproape) oricine să spună că merge să vadă cascada care a fost prezentată într-un top al The World Geography, „8 Unique Watterfalls Around the World”, unde era plasată pe primul loc în pagină. E lung! Aşa că omul concentrează. Sigur, ar putea să spună: „Mă duc să văd o cascadă unică!”, dar, orice cascadă e unică! Iar dacă, într-un top de opt cascade unice aceasta a fost plasată pe primul loc, atunci, „Mai lasă-mă dom-le în pace că ştiu ce spun, sigur că e cea mai frumoasă din lume!”

Apoi, i-am mai vorbit cunoştinţei despre frumuseţea UNICĂ a dantelei de apă, ţesute pe buza umbrelei de calcar şi muşchi. Nicăieri nu mai poţi vedea aşa o frumuseţe! Cascada asta are suflet feminin sensibil! În loc să fi săpat în stâncă forme abrupte şi masculine, şi-a construit cu delicateţe o umbrelă verde peste care alunecă împletituri de aur şi argint. E adevărat!  Nu e nicio minciună în fotografiile acelea, dimpotrivă, ele arată doar ceva din sufletul viu, dantelat şi strălucitor al cascadei. Pe de altă parte, cei care au văzut mai întâi fotografiile şi, abia, mai apoi văd cascada, au parte şi de o oarecare dezamăgire. Cascada Bigăr este aproape îngropată sub un drum judeţean. Acest fapt îi fură din măreţie. Dacă ar fi avut mai mult aer în faţă, adică un spaţiu care să ne permită să ne apropiem treptat de sufletul cascadei, emoţia întâlnirii s-ar fi dezvoltat mai armonios, mai frumos. Ştiţi cum e şi cu preludiul... Are importanţa lui... Dar, asta e! Natura ne dă foarte mult! Ceea ce nu ne dă, completăm cu imaginaţia.

Acum, eu nu sunt specialist nici în cascade, nici în fotografie. Alţii sunt! Şi nu o spun cu maliţiozitate. De exemplu, prietenul meu Petre Dalea este un cunoscător. Îmi dau seama după cum mânuieşte aparatul şi după cum utilizează termenii de specialitate. De ce amintesc de artistul fotograf Petre Dalea. Pentru că, ieri, Petrică a intrat în conflict cu un alt prieten al meu, Ştefan Both, pe tema Cascadei Bigăr. Ştefan mi-e prieten de feisbuc şi eu de prietenii de pe feisbuc nu-mi bat joc. Adică, dacă am devenit prieteni în spaţiul virtual, înseamnă că, undeva, există o conexiune, o chestie care ne uneşte. Ştefan Both este jurnalist, deci scrie articole. Multe le citesc. În schimb, Petre Dalea e blogger. Îl citesc şi pe el.

Deci, de unde porni conflictul! Ştefan Both a scris un articol cu titlul Isteria turistică stârnită la Bigăr de o fotografie prelucrată în Photoshop. Cum arată în realitate „cea mai frumoasă cascadă din lume”. În articol, Ştefan Both cam dă cu parul în cascadă, venind şi cu citate din turişti, cum că aceasta nu e ca în poze. Că ar fi o minciună care face o bună vânzare şi cascada a început să-i intereseze pe unii investitori, după ce turiştii au dat năvală. Chestie de comerţ! Ca să-şi argumenteze teoria, Ştefan Both vine cu două fotografii de proastă calitate. Chiar sunt naşpa! Mda, e tendenţios! Chiar dacă şi Ştefan are dreptatea lui, în sensul că „nu e ca în poze”. În schimb, Petre Dalea, pe blogul său, îl contrazice, arătând că Ştefan nu ştie ce înseamnă o fotografie. Îi dau dreptate lui Petre Dalea; nu orice fotografie photoshopată este o minciună. Fotografia este un obiect artistic care prezintă o parte din lume. Am mai zis, ca orice obiect artistic. Şi aceasta nu înseamnă că este un fals.

Ştiţi, eram pionier, în clasa a IV-a, şi am fost trimis de şcoală, împreună cu alţi colegi, într-o tabără de poezie, în fosta Iugoslavie. Înainte de a pleca, un propagandist de partid (comunist) ne-a „prelucrat”. Ne-a zis că în Iugoslavia, la chioşcuri, există reviste deochiate. Nu cumva să ne apropiem de ele, pentru că nu sunt potrivite cu etica şi morala pionierească. Bineînţeles că primul lucru pe care l-am făcut când am ajuns la un chioşc de ziare din Pancevo a fost să-mi cumpăr o revistă cu femei goale. Eram îmbrăcat în pionier, cu cravată la gât, am mers glonţ la un chioşc şi am arătat cu degetul ce revistă vreau. Vânzătoarea a zâmbit înţelegător şi mi-a dat revista. Cum mă uitam eu la fotografiile cu acele femei şi cum mi-a zburat imaginaţia! Eram fermecat! Mai târziu, am aflat că femeile nu sunt ca în acele poze! Nu sunt ca în nicio poză. Sunt altfel. Ce dantele, ce catifele, ce luciri, ce aur şi argint într-o privire ucigaşă, blânda, într-o lacrimă! Într-un strop de transpiraţie picurată pe dulci reliefuri sub care pulsează vinişoare albastre! Câtă forţă şi moliciune în vârtejuri şi cascade, care te prăvălesc şi te înalţă! Şi sunt mult mai mult de atât! Aşa şi cu Cascada Bigăr!