Menu

Articol

Ajuns și la Reșița, Moș Nicolae a dat startul sărbătorilor de iarnă!

Spiritul sărbătorilor de iarnă au ajuns și la Reșița în această seară, odată cu pornirea iluminatului festiv în tot orașul. La ora 5 fix, zeci de prichindei și de elevi de la școlile din municipiu, au așteptat cu mare nerăbdare ca întunericul din Piața Prefecturii să se lumineze ca în poveștile spuse de părinți ori bunici. Chiar dacă realitatea e cu totul alta, bucuria rămâne aceeași, mai cu seamă că toți au primit pungi cu dulciuri.

Viceprimarul cu atribuții de primar, Ioan Crina, a fost acompaniat de cei prezenți la numărătoarea inversă de dinaintea momentului festiv. „A fost dorința tuturor ca, înainte de sosirea lui Moș Nicolae să pornim iluminatul în municipiul nostru. Față de anul trecut, avem o serie de decorațiuni noi pe care le-am montat în zona centrală a orașului, am montat trei brazi de Crăciun, patinoarul este deschis, eu sper că cetățenii Municipiului Reșița vor avea sărbători liniștite și cu bucurii și în acest an“, a ținut să spună Ioan Crina.

Ca în fiecare an, copiii au cântat colinde și cântece specifice momentului, au recitat poezii și au dansat pe esplanada din fața Palatului Administrativ, fiind aplaudați cu generozitate de părinți, bunici și profesori. Pentru aceștia din urmă, comercianții au pregătit ceai și vin fiert.

Chiar dacă nu sunt la fel de prezenți ca în anii trecuți, comercianții de profesie din Parcul Tricolorului din Govândari și-au îmbiat trecătorii cu bunătăți culinare, dar și cu produse de artizanat.

Powered by Jasper Roberts - Blog