Articol

Ultimul mare eveniment al stagiunii vară-toamnă, la Reşiţa, s-a încheiat ieri odată cu „Zilele recoltei”. Dacă observaţi, spre deosebire de epoca comunistă, când vorbeam despre o singură zi, o duminică,  astăzi folosim pluralul, deoarece acţiunea s-a consumat pe durata a trei zile: vineri, sâmbătă şi duminică.

Dacă e să facem o comparaţie între ce a fost şi ce este în prezent trebuie să plecăm de la constatarea că „Ziua recoltei” din alte vremuri era cu adevărat una de sărbătoare. Una în care, de cu o oseară înainte, veneau camioanele de la CAP-uri, pline cu legume, fructe şi zarzavaturi, iar orăşenii petreceau noaptea sub cerul liber să fie siguri că prind un sac de varză de pus în butoi, câteva kilograme de ceapă, un sac cu cartofi, oarece usturoi, morcovi şi alte produse prohibite pe vremea aceea. Să precizăm că „Ziua recoltei” se ţinea pe la începutul lui noiembrie, şi nu ca acum în septembrie, după ce, zice-se, toată recolta era în hambare şi silozuri. 

Revenind la orele ce precedau sărbătoarea, oamenii se dădeau într-o parte, făceau foc peste noaptea sticloasă şi povesteau verzi şi uscate, să fi trecut timpul mai repede. Dimineaţă, după ce bucatele primeau binecuvântarea primarului ori a secretarului de partid de la judeţ ce răspundea de Agricultură, lumea dădea buluc la camioane, se lăsa cu îmbrânceli, ghionturi, înjurături printre dinţi, chirăituri nasturi rupţi, haine boţite, câte şi mai câte. Toate astea se uitau repede, dacă reuşeai să pleci acasă cu provizii pentru iarnă. Asta da, bucurie în vremurile de atunci.

Astăzi, în schimb, când cartofii, varza, pătrunjelul, ceapa şi ce-o mai fi se găsesc în toate magazinele şi buticurile, omul nostru merge la „Zilele recoltei” să se distreze. Să mănânce mici, pastramă de oaie, să bea bere şi must, să-i aplaude pe artiştii de pe scenă. Să se întâlnească cu prietenii, să îşi ducă copiii la tiribombă şi maşinuţe, să-şi scoată nevasta la şpaţir pe Corso improvizat ad-hoc. Nu să care în spate saci cu varză şi cartofi, să tremure cu gândul că rămâne fără provizii peste iarnă.

Alte vremuri, aceeaşi sărbătoare, pentru unii prilej de nostalgie, pentru alţii doar poveşti ce vin dintr-un timp trăit de părinţi şi bunici.