Una dintre clădirile reprezentative ale Oraviţei este cea în care îşi desfăşoară în prezent activitatea primăria locală. Situată la km 0 al fostei capitale a judeţului Craş, clădirea se remarcă prin monumentalitate, printr-o arhitectură în stil românesc, cu influenţe italiene şi are în spate o istorie bogată.
Potrivit omului de cultură Ionel Bota, în 1926 se hotăra, la Bucureşti, „ organizarea concursului pentru licitarea proiectelor de ridicare a palatului administrativ al noului judeţ, Caraş, preşedintele comisiei fiind celebrul arhitect Duiliu Marcu iar câştigătoarea concursului, arhitecta Henrietta Delavrancea. D-na Delavrancea - prima femeie arhitect din România şi membră a asociaţiei arhitecţilor din Paris, fiica lui Barbu Ștefănescu Delavrancea și soră a scriitoarei și pianistei Cella Delavrancea - în colaborare cu arhitectul-constructor din Oraviţa, Dimitrie Boitor, finalizează edificiul în 1931, inaugurat în plan local la 1 ianuarie 1932 iar, oficial, la 3 iunie 1933, în prezenţa unei delegaţii, în frunte cu regele Carol II, Mihai I, voievodul de Alba Iulia şi cnez de Banat (titlu obţinut acum, la Oraviţa)”.
Aşadar, o clădire de numele căreia se leagă personalităţi ale vieţii noastre culturale, politice şi nu numai şi măcar din acest punct de vedere ar trebui să oblige la respect faţă de generaţiile trecute.
Din nefericire, imobilul este condamnat la deteriorare şi distrugere de atitudinea indiferentă a administraţiilor locale care s-au tot perindat prin Oraviţa. Şi nu vor vorbim doar de crăpăturile care au început să apară, iar pe alocuri se adâncesc, ci şi despre cum arată faţada: burlane pentru scurgerea apei găurite şi igrasie. Iar ca tacâmul să fie complet, geamul murdar al ferestrelor ne arată ce înseamnă lipsa omului gospodar din Primăria Oraviţa care, între noi fie vorba, nu este în stare nici măcar să-şi repare trotuarul din faţa sediului administrativ.
RSS Feed