Menu

Articol

Caransebeşenii dau mână cu mână în Anul Centenarului

Autor: 

Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă Caransebeş, în colaborare cu Consiliului Județean Caraș-Severin, Cercul Militar, Garnizoana Caransebeș și Colegiul Național „Traian Doda”, organizează marți, 23 ianuarie, la ora 13, manifestarea intitulată „Anul Centenarului și Unirea Principatelor Române”.

În cadrul acestui eveniment, moderat de Vasile Cocoșilă, reprezentantul Cercului Militar Caransebeș, vor susține prezentări dr. Adrian Ardeț, directorul muzeului – „Anul Centenarului”, prof. Carmen Ardeț, Colegiul Național „Traian Doda” – „Unirea Principatelor Române”, şi Gen. brigadă (rez.) Cristian Dinulică – „Armata română și Centenarul Unirii”. Alocuțiunile se vor încheia cu un spectacol de dansuri tradiționale susținut de Ansablul „Zestrea Gugulanilor”, coregraf Simion Dragalina.

Scopul evenimentului este de a marca Unirea de la 24 ianuarie 1859, momentul nașterii României moderne, prin personalitatea lui Alexandru Ioan Cuza, și Marea Unire de la 1 Decembrie 1918. Acţiunea va avea loc la Cercul Militar, unde caransebeșenii sunt aşteptaţi să participe la aceast moment cultural și pentru a lua parte la Hora Unirii.

Tags: 

Powered by Jasper Roberts - Blog