Menu

Articol

Ce mi-e Reșița, ce mi-e Țerova: același lucru de mântuială!

Peste tot unde au fost și sunt executate lucrări de extindere a rețelelor de apă și canalizare, există nemulțumiri ale localnicilor. Atât firmele de construcții care au câștigat licitația, în cazul județului nostru Hidroconstrucția și Pfeiffel, cât și cele care au obținut lucrări în regim de subcontractare au făcut, în cele mai multe cazuri, lucrări de mântuială. Așa s-a întâmplat la Oravița, așa se întâmplă și la Reșița.

Dacă până acum am scris mai mult despre lucrările din municipiu, situația este asemănătoare și în cartierele mărginașe. Spre exemplu, la Țerova, acolo unde firma subcontractantă este Electrosistem SRL. Localnicii se plâng că, așa cum se întâmplă peste tot, constructorul a lăsat în urma sa lucrul neterminat, grămezi de pietriș și pământ, drumuri nerefăcute care reprezintă un pericol pentru circulația rutieră. Gurile de canal au fost supraînălțate și au devenit hopuri pentru șoferii neatenți. Pe strada principală, piatra cubică a fost scoasă și depozitată pe marginea drumului, semn că muncitorii aveau altceva mai bun de făcut decât să refacă partea carosabilă.

Localncii care ne-au sesizat aceste aspecte și cu care am stat de vorbă se tem că lucrările la Țerova nu vor fi terminate până la iarnă. „La cum arată acum străzile, doar o ploaie ne mai lipsește, să nu mai putem circula cu mașinile. Nu vrem să ne gândim ce va fi la iarnă, pentru că există șanse ca ele să nu se termine până atunci. Din câte am înțeles, lucrează o singură echipă, cealaltă fiind trimisă să lucreze în altă parte a orașului“, ni s-a plâns un localnic.

Să sperăm că drumurile din Țerova vor intra refăcute în iarnă, iar localnicii nu vor mai avea motive să se plângă de starea lor.

Powered by Jasper Roberts - Blog