Menu

Articol

Cine dă fasolea cu cârnaţi la Reşiţa, de Ziua Naţională?

Ioan Popa servind fasolea cu polonicul

Până în urmă cu doi ani, ziua de 1 Decembrie la Reșița era „confiscată“ de Sorin Frunzăverde. Și pe când era la PDL, și după ce îl abandonase pe Băsescu și se „transferase“ la PNL, Frunzăverde impresiona auditoriul din Piața Prefecturii cu discursul său despre contribuția înaintașilor, inclusiv a bănățenilor, la Marea Unire, despre contextul în care aceasta a avut loc și raportat la schimbările actuale și de integrare a României în structurile Euroatlantice. După care, Frunzăverde și apropiații săi urcau sus în deal, la Camera de Comerț și Industrie, fieful tradițional, unde petreceau ei de ei, în timp ce la primărie se adunau pesediștii conduși de Mihai Stepanescu.

Ce va fi peste două zile? Greu de spus, în afară de faptul că Sorin Frunzăverde și Mihai Stepanescu nu se vor regăsi, cu siguranță,  printre politicienii cu greutate ce se vor adresa reșițenilor din Piața Prefecturi. Greu de spus pentru că luni, 28 noiembrie, primarul Reșiței, Ioan Popa, anunța, mai în glumă, mai în seriosa că: „Invitațiile de 1 Decembrie le-am transmis deja celor cărora li se transmit de obicei. Pe cetățenii Reșiței îi așteptăm în piață pentru celebrarea Zilei Naționale începând cu ora 11. Așa cum nici la nivel central nu s-au făcut, nu o să fac nici eu invitații celor care au probleme penale!”. Nu a dat nume, lăsând pe fiecare să înțeleagă ce vrea.

Și pentru că este campanile și s-ar putea interpreta electoral, Popa nu este convins că de 1 Decembrie va pregăti  sau îi va servi cu fasole cu cârnați și ciolan afumat pe cei care vor fi prezenți în Piața 1 Decembrie 1918, așa cum a făcut-o la alte evenimente.

Primarul nu exclude, totuși, această posibilitate, dar în condiții ce nu mai ține de el sau Primăria Reșița, ci de președintele Consiliului Județean Caraș-Severin. „Dacă domnul Hurduzeu ne va face bucuria și ne va aloca sume mai mari de bani decât ne așteptăm  pentru acoperirea arieratelor, atunci vom face și o masă mai sănătoasă în perioada următoare!“, a concluzionat edilul-șef al Reșiței.

Powered by Jasper Roberts - Blog