Menu

Articol

Cine taie arborii de pe malul stâng al Nerei: sârbii sau românii?

Cu două zile înainte de sfârșitul anului 2015,Grupul Ecologic de Colaborare Nera, din Oravița, a alertat instituțiile abilitate cu privire la tăierile masive de arbori care au avut loc în ziua de 29 decembrie, pe malul stâng al râului Nera, pe teritoriul României, în dreptul localității Zlatița. Potrivit GEC Nera, aceste tăieri au avut loc în contradicție cu Codul silvic. Pentru a fi mai convingători, reprezentanții ONG-ului orăvițean au atașat și hărți cu zona în care s-au consemnat astfel de acțiuni ilegale.

Consilierul pentru relații publice al GEC Nera, Doina Mărgineanu, susține într-un comunicat de presă că vinovații au fost, din câte se pare, cetățeni sârbi.
 

„Colegii sârbi de la Asociaţia AURORA din Bela Crkva au monitorizat timp de patru ore aceste tăieri, între orele 12 şi 16, şi ne-au informat că este posibil ca tăierile să fie făcute chiar de către cetăţeni sârbi, deoarece pe teritoriul Serbiei aprovizionarea cu lemn de foc constituie o problemă“, se arată în comunicatul de presă.

De precizat că, pe teritoriul Serbiei, de-a lungul râului Nera, este instituită rezervaţia Caraş - Nera, în timp ce în România pe malul stâng al Nerei, nu este instituit un regim special de protecţie pentru ca ecosistemul transfrontalier al râului Nera să fie protejat în mod unitar.

GEC Nera a sezizat în aceeași zi Poliţia de Frontieră, Inspectoratul Judeţean al Politiei Caras - Severin, Comisariatul Teritorial de Regim Silvic Timişoara şi a cerut constatări şi transmiterea de informaţii privind legalitatea acestor tăieri de arbori.

Powered by Jasper Roberts - Blog